Antena 3 CNN Actualitate O femeie din București a fost reținută pentru că și-a bătut fostul soț. Bărbatul avea și ordin de protecție împotriva ei

O femeie din București a fost reținută pentru că și-a bătut fostul soț. Bărbatul avea și ordin de protecție împotriva ei

D.C.
1 minut de citit Publicat la 13:48 21 Ian 2025 Modificat la 13:56 21 Ian 2025
femeie arestata
Femeie reţinută după ce a încălcat ordinul de protecţie şi şi-ar fi agresat fostul soţ FOTO: Getty Images

O femeie de 57 de ani, din Bucureşti, a fost reţinută de poliţiştii din Giurgiu pentru că a încălcat ordinul de protecţie şi a intrat în locuinţa fostului soţ din localitatea Iepureşti, unde l-ar fi bătut.

„La data de 20 ianuarie a.c., ora 18.30, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.4 Poliţie Rurală Ghimpaţi au fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat cu privire la faptul că fosta sa soţie, de 57 de ani, ar fi încălcat ordinul de protecţie şi l-ar fi agresat fizic. În temeiul sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat un bărbat, de 57 de ani, din municipiul Bucureşti, care a declarat verbal faptul că, în timp ce se afla în imobilul în care îşi are reşedinţa, din comuna Iepureşti, judeţul Giurgiu, fosta sa soţie ar fi intrat în locuinţa sa şi l-ar fi agresat fizic", se arată într-un comunicat de presă emis marţi de IPJ Giurgiu.

În urma verificărilor efectuate, a reieşit faptul că împotriva femeii a fost emis un ordin de protecţie, din data de 06.11.2024.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie şi încălcarea ordinului de protecţie.

În baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, femeia bănuită de săvârşirea celor două infracţiuni a fost reţinută pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentată unităţii de parchet competente, cu propuneri procedurale.

×
x close