Polițiști umiliți pe TikTok chiar în mașina de Poliție: "Fă stânga acolo, boss!"

de Georgiana Adam    |    13 Aug 2020   •   16:55
Polițiști umiliți pe TikTok chiar în mașina de Poliție: "Fă stânga acolo, boss!" TikTok

Imagini incredibile filmate chiar de interlopi în mașina de poliție. Trei persoane ridicate pentru a fi duse la secție stăteau pe Tik Tok și se distrau pe bancheta din spate, fără ca polițiștii să schițeze vreun gest. La un moment dat, unul dintre ei dă în bătaie de joc indicații agentului aflat la volan, să nimerească drumul spre secție.

Potrivit informațiilor Antena3, polițiștii sunt anchetați acum, după ce imaginile au ajuns virale pe internet. 

Aroganță maximă: Tik Tok din mașina de poliție

”Fă stânga acolo, boss!”, îi spune interlopul polițistului aflat la volan.

Președintele Sindicatului Europol a declarat, la Antena3, că apariția acestor imagini este o dovadă vie că, nici în 2020, polițiștii nu au suficiente proceduri, prevederi legale cu privire la modul în care trebuie să acționeze în astfel de situații.

”Este o dovadă vie că nici în anul 2020, polițiștii din stradă nu au suficient de multe proceduri, nu au prevederi legale exprese cu privire la modul în care trebuie să acționeze în astfel de situații. În realitate, nici în acest moment, nu putem spune cu certitudine dacă persoanele conduse la sediul poliției pot să fie indisponibilizate de telefonul mobil pe durata acestei deplasări sau nu. 

Sigur, când ajung la sediul poliției, avem prevederi exprese, este clar, sunt indisponibilizați de telefoanele mobile pentru că vorbim de o zonă cu flux de informații clasificate. Însă în interiorul autospecialelor, nu avem nicio prevedere. Și iată cum astfel de gesturi de sfidare, de bătaie de joc la adresa polițiștilor, fac ravagii.”, a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol.

ExitPOLL
Parteneri
x close