Antena 3 CNN Actualitate Primele fotografii cu Radu Mazăre. Fostul primar al Constanței este în drum spre România

Primele fotografii cu Radu Mazăre. Fostul primar al Constanței este în drum spre România

Primele fotografii cu Radu Mazăre. Fostul primar al Constanței este în drum spre România
Sursa foto: foto- Facebook
20 Mai 2019   •   18:14

Fostul primar al Constanței Radu Mazăre este în zbor spre România, de la Paris, potrivit primelor imagini surprinse cu acesta chiar în avion. Mazăre este extrădat din Madagascar, acolo unde fugise pentru a scăpa de condamnarea de nouă ani primită în dosarul retrocedărilor. 

UPDATE. Fratele lui Radu Mazăre a spus că avocații fostului primar al Constanței ar urma să facă o cerere către autoritățile din Franța vivazi de ceea ce s-a întâmplat în Madagascar pentru că Radu Mazăre nu ar fi fost extrădat în baza unei decizii definitive date de un judecător în Madagascar și că ar vrea să sesizeze autoritățile franceze cu privire la acest abuz. 

UPDATE. A apărut informația că Radu Mazăre refuză să se urce în avion. Fiind o persoană arestată, această procedură trebuie negociată de ofițerii de supraveghere, de comandatul aeronavei și de autoritățile franceze. În situația unui refuz total de a se îmbarca, există mijloace cu ajutorul cărora polițiștii pot îndeplini această misiune. 

UPDATE Radu Mazăre a ajuns în escală la Paris. Din celula de detenție din aeroport, acesta a cerut azil politic. Autoritățile franceze au refuzat cererea de azil politic a lui Radu Mazăre. 

În momentul în care cei doi ofițeri care l-au preluat pe Radu Mazăre au aflat că acesta intenționează să solicite azil politic în Franța, cei doi ofițeri au comunicat autorităților franceze. În momentul în care au aterizat la Paris, autoritățile franceze au așteptat această escortă, au luat notă de cererea lui Mazăre, au studiat documentele, au văzut despre ce este vorba și au spus:

„Mazăre are o condamnare definitivă în România. El nu se află pe teritoriul francez, el se află în zona de tranzit, acolo unde știm bine că sunt niște legi speciale. A treia precizare a fost că nu va părăsi zona de tranzit, l-au îndrumat urgent către acea zonă de detenție a aeroportului din Paris. Autoritățile franceze i-au comunicat lui Radu Mazăre că poate exercita acest drept al unei cereri de azil din închisoare de la București, unde va fi adus în această seară. Și că autoritățile franceze vor studia această cerere”, a precizat Radu Tudor la Antena 3. 

UPDATE: Radu Mazăre ar intenționa să ceară azil politic în Franța. Fostul primar al Constanței le-ar fi transmis acest lucru polițiștilor care îl însoțesc, în timpul zborului dinspre Madagascar. 

Mazăre a făcut o cerere similară în Madagascar, care însă a rămas fără răspuns.

UPDATE  Mai sunt doar câteva ore până când Radu Mazăre va ajunge în România. Prima dată are escală la Paris, iar la ora 16.20 are zbor cu destinația România de pe Aeroportul Charles de Gaulle. 

Există un bilet cumpărat pe numele lui Radu Mazăre. E o cursă care a fost programată de Ministerul Afacerilor Interne. Fostul primar al Constanței nu va fi adus cu un avion privat.

O să fie băgat direct în duba Poliției de Frontiere imediat cum aterizează, iar apoi mutat în duba de penitenciar. Va fi dus în Penitenciarul Rahova, unde va sta în carantină pentru următoarele 21 de zile.  

Știrea inițială

Radu Mazăre este în custodia Poliţiei Române, a anunţat, luni dimineaţa, Centrul de Informare şi Relaţii Publice al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Fostul primar va ateriza pe aeroportul Otopeni în această seară la ora 20. 

"La nivelul Poliţiei Române s-a constituit o escortă, care s-a deplasat în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internaţional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc în cursul acestei zile (luni n.r.)", potrivit sursei citate.

Autorităţile din Republica Madagascar au informat, pe 14 mai, că au admis extrădarea lui Mazăre.

Poliţia Română a demarat, de îndată, formalităţile necesare aducerii în ţară a acestuia, informa, miercuri, IGPR.

O escortă formată din poliţişti români s-a deplasat în Madagascar pentru preluarea lui Radu Mazăre.

Mazăre a plecat în Madagascar de mai mult de un an, iar acolo a făcut demersuri pentru obţinerea azilului.

Fostul edil are multiple condamnări în România, multe nedefinitive. Pedeapsa definitivă care a atras cu sine şi mandatul internaţional de căutare este cea pronunţată în 8 februarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: tara
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close