Antena 3 CNN Actualitate Regizorul Cristi Puiu îl umilește pe CTP: "Îmi era milă de el, săracul om...". Scandalul continuă

Regizorul Cristi Puiu îl umilește pe CTP: "Îmi era milă de el, săracul om...". Scandalul continuă

Cristi Puiu îi dă o replică acidă lui Cristian Tudor Popescu, după ce acesta l-a făcut idiot. Scandalul a pornit de la declarațiile regizorului, care a refuzat să poarte mască la TIFF, în timpul lansării propriului film. Mai mult, acesta i-a îndemnat și pe spectatori să plece dacă simt că nu mai pot respira.

Regizorul Cristi Puiu îl umilește pe CTP: "Îmi era milă de el, săracul om...". Scandalul continuă
Sursa foto: Hepta
11 Aug 2020   •   11:37

Cristi Puiu a fost nemulțumit de modul în care autoritățile iau decizii legate de criza COVID-19 și le-a adus acestora o serie de reproșuri, care au fost, însă aspiru taxate în spațiul public. 

„Dacă n-aș lua în considerare această posibilitate, ar trebui să îl consider pe dl. Puiu, pe distinsul regizor Cristi Puiu, de-a dreptul idiot!”, a spus Cristian Tudor Poepscu, la Digi24.

Regizorul i-a dat și el replica


”M-a întrebat cineva dacă am văzut ce a scris C. T. Popescu. Mă uitam şi mă gândeam... îmi era milă de el. Săracul om, săracul om, să ajungă el să mă scuipe, să vorbească în felul ăsta de mine... e chiar grav, săracul de el. Doamne ajută, să îl ajute Dumnezeu, să îi dea mintea cea de pe urmă. Ce să zici la asta? Doamne-fereşte, bine, scuipă tu! Păi nu o să-i fie lui apoi mai greu cu chestia asta? Nu-şi dă seama?

E o altă poveste legată de România. O dovadă de lipsă de maturitate care vine din faptul că oamenilor le e atât de greu aici să spună "mulţumesc";, să îşi arate   recunoştinţa, şi să spună "iartă-mă".

Asta e foarte greu să vezi. E o formă de capitulare, tu nu mai ai demnitate. Ba nu, demnitatea ta de om stă în asta: în faptul că eşti recunoscător şi că ai atâta verticalitate încât să recunoşti greşeala.

Poate asta dă şi cumva culoarea asta locală a noastră a românilor care ne apropie de vârsta adolescenţei ca naţie, de pubertate, când cel mai important lucru din lume eşti tu însuţi şi ceilalţi nu există”, a replicat Cristi Puiu ca urmare a reacției lui CTP.

Replicile lui CTP: „Într-un cuvânt, e vorba de cretini și de ticăloși!"

În prealabil gazetarul spusese că regizorul a făcut „o măgărie agitatorică menită să-i promoveze filmul”. El l-a numit „idiot” și a adăugat că nu este normal ca un regizor să dea un astfel de exemplu românilor.

„Ar trebui acum să mai adaug un calificativ lângă cel de „idiot”, dacă n-aș lua în considerare prima ipoteză și anume aceea de promovare, de publicitate grosieră făcută filmului prin această ieșire a dlui Puiu, prin care, de altfel, dânsul se alătură personajelor grotești care, în mass-media, zbiară continuu anti-mască. Și face asta dl. Puiu când numărul de morți și de infectați pe zi crește înspăimântător în România.

Dă exemple cu Franța, cum filmul lui a fost văzut acolo fără mască și fără distanțare, asta în timp ce România devine ciumata Europei acum, românii sunt puși în carantină în tot mai multe țări și dl. Puiu ne dă astfel de exemple. Ar trebui să alătur și calificativul „nesimțit” la ceea ce a făcut dl. Puiu”, a adăugat gazetarul.

Cristian Tudor Popescu a continuat cu criticile și la adresa celor prezenți la avanpremiera filmului “Malmkrog” care au aplaudat discursul regizorului Cristi Puiu.

„Într-un cuvânt, e vorba de cretini și de ticăloși! Ca să aplauzi așa ceva, trebuie să fii cretin, ticălos sau și una, și alta”, a spus el.

Nervos până peste cap
Pe lângă declarațiile făcute în direct, CTP a comentat acestă situație halucinantă și pe pagina de facebook.

„Un mare umanist

Regizorul Cristi Puiu zice așa: „Să stați cu masca pe față să vă uitați la un film de 200 de minute este inuman”.

E vorba de ultimul său film, „Malmkrog”, proiectat în aer liber la TIFF Cluj.

Și continuă: „Puterea instalată ar face bine să discute cu oamenii, să intre în dialog, nu să ne trateze ca pe niște vite”.
Pun și eu niște întrebări domnului regizor Puiu, de la o mare distanță, nu numai socială, întrucât n-am fost la sesiunea Q&A de după film:

1. Să ne uităm, cu sau fără mască pe față, la un film de 3 ore și 20 de minute, o fi uman?

2. Până să-i trateze puterea, cum spune dl Puiu, românașii veseli nu se tratează ei cu covid unii pe alții ca niște vite bolnave de boala vacii nebune?

2 bis: Oare ce gust ar avea laptele bovinelor care ar fi ținute cu ochii pe filmul dlui Puiu 200 de minute?

3. După ce își mai vizionează încă o dată capul de operă „Malmkrog”, firește, fără mască pe figură, ca un luptător întru libertate ce este, poate că autorul „Morții domnului Lăzărescu” găsește timp să citească următoarea știre:

„Printre zecile de oameni uciși de covid în ultimele 24 de ore se află și o femeie însărcinată în 6 luni și o săptămână, care a murit la spitalul județean din Alba Iulia. Avea 33 de ani și nicio altă afecțiune în afară de infecția cu sars-cov 2, care i-a provocat bronhopneumonie bilaterală, insuficiență hepatică și insuficiență respiratorie acută”.

Și să mai răspundă la o întrebare: „Să vrei să respiri și să nu mai poți să respiri, deși ai, de zile întregi, un tub băgat pe gât, oare cât de inuman este?”.

P.S.
4. Cam câți malmkrogi pe zi crede dl Puiu că stă un medic într-un spital covid cu masca pe pielea feței?”, se întreabă CTP.

×
Subiecte în articol: cristi puiu ctp
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close