Calendar ortodox 1 MARTIE 2018. O mare sfântă este pomenită

de S.T.    |    28 Feb 2018   •   23:13
Calendar ortodox 1 MARTIE 2018. O mare sfântă este pomenită

SĂRBĂTOARE 1 MARTIE 2018. Sfânta Cuvioasa Mucenică Evdochia, pomenită în calendarul creştin ortodox la 1 martie, s-a născut în vremea împăratului Traian (98-117), în cetatea Iliopolis, aflată la graniţa de astăzi dintre Irak şi Liban.

Sfânta Evdochia era samarineancă de neam şi era deosebit de frumoasă şi cu chip minunat. Pentru aceasta Evdochia, despre frumuseţe căreia se ştia departe în imperiu, strânsese o mare avere. La ea veneau tineri bărbaţi de peste tot şi îi lăsau multă bogăţie în schimbul farmecelor sale.

Calendar ortodox 1 MARTIE 2018. Întâmplător, într-o seară, l-a ascultat pe un monah ce locuia într-o casă apropiată de casa sa, care după rugăciune a început cântarea de psalmi. Şi auzea acum pentru prima dată despre înfricoşata judecată a lui Dumnezeu, când drepţii se vor lumina ca soarele întru Împărăţia cerului iar păcătoşii vor merge în focul cel nestins. Înfricoşându-se şi umilindu-se a cerut acestuia să o îndrume spre mântuire.

Sfânta Cuvioasa Evdochia a fost botezată de episcopul cetăţii Teodot şi trimisă la o mănăstire de călugăriţe. Pentru osârdia cu care se dedica celor monahiceşti, a fost aleasă egumenă. A suferit moarte mucenicească, tăindu-i-se capul, în timpul persecuţiilor anticreştine.

Parteneri
x close