Antena 3 Actualitate Religie Calendar ortodox 30 mai. Este pomenit un sfânt milostiv cu cei săraci

Calendar ortodox 30 mai. Este pomenit un sfânt milostiv cu cei săraci

de S.T.    |    30 Mai 2018   •   10:00
Calendar ortodox 30 mai. Este pomenit un sfânt milostiv cu cei săraci
Sursa foto: Foto: pixabay.com

Calendar ortodox 30 mai. Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorul, pomenit în calendarul creştin ortodox la 30 mai, a trăit în timpul împăratului Valens (364-378), într-o perioada de răspândire a ereziei ariene, care susţinea că Fiul nu are o natură identică cu Tatăl, şi de prigonire pentru ortodocşi, însuşi împăratul fiind arian.

Calendar ortodox 30 mai. Sfântul Isaachie, care era monah şi trăia departe de lume, a mers înaintea împăratului să-l roage să le redea ortodocşilor libertatea de a-şi exprima credinţa. Când Valens pregătea campania militară împotriva goţilor de la Dunăre, Sfântul Isaache a ieşit în faţa împăratului de patru ori îndemnându-l să redeschidă bisericile ortodoxe, ameninţându-l că va pieri în război de nu se va îndrepta.

Împăratul l-a dat în seama unor demnitari ai săi, Victor şi Saturnin, care să-l ţină captiv până se va întoarce din război. Dar Sfântul Isaachie i-a profeţit că o să fie înfrânt, va fugi şi va fi prins, iar sfârşitul său o să fie prin foc.

Profeţia s-a împlinit întocmai, Valens a suferit o mare înfrângere şi a încercat să scape prin fugă, s-a ascuns într-o şură de paie căreia urmăritorii i-au dat foc.

Calendar ortodox 30 mai. Sfântul Cuvios Isaachie a fost eliberat în urma morţii împăratului arian Valens şi a întemeiat două aşezăminte monahale. A fost povăţuitor şi egumen al multor monahi şi dascăl pentru mireni, aducându-i pe toţi la calea mântuirii, cu cuvântul şi cu exemplul vieţii sale. Era foarte milostiv cu cei săraci şi, de nu avea vreodată ce să dea celui ce cerea, se dezbrăca de haina sa şi o dădea.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
x close