Antena 3 CNN Actualitate Religie Rusalii 2018. Ce nu este bine să faci în ziua de Rusalii

Rusalii 2018. Ce nu este bine să faci în ziua de Rusalii

Rusalii 2018. Ce nu este bine să faci în ziua de Rusalii
Sursa foto: Foto: crestinortodox
27 Mai 2018   •   17:48

Rusalii 2018. Tradiții de Rusalii. La 50 de zile după Învierea Domnului se celebrează Pogorârea Duhului Sfânt asupra ucenicilor Domnului, numită în popor Rusaliile, un moment plin de tradiții și obiceiuri păstrate cu sfințenie din cele mai vechi timpuri. Anul acesta, această mare sărbătoare se cinstește pe data de 27 mai.

Rusalii 2018. Din vechime s-a păstrat obiceiul ca toți credincioșii să ducă la biserică crenguțe de nuc și tei pentru a fi sfințite.

Rusalii 2018. Cu aceste ramuri vor fi împodobite casele și icoanele, pentru că alungă spiritele rele. În unele zone ale țării, se folosește și leuștean, usturoi și pelin.

Rusalii 2018. De asemenea, se spune că cine poartă în buzunare sau în sân aceste buruieni nu va fi nici luat de iele și nici pocit de acestea. În plus, în ziua de Rusalii nimeni nu trebuie să se ducă la scăldat, pentru că e risc mare de înec.

Rusalii 2018. Potrivit tradiției, în cele trei zile de Rusalii credincioșii nu e bine să meargă la câmp pentru că ielele îi pot vedea și pedepsi.

Rusalii 2018. De asemenea, nimeni nu trebuie să intre în vie, păduri sau să stea în locuri pustii sau fântâni pentru că se poate întâlni cu spiritele rele.

Rusalii 2018. Totodată, se crede că nu e bine să vă certați cu cineva pentru a nu fi luat de iele. Nu în ultimul rând, 9 săptămâni începând de la Rusalii nu se vor mai culege plante de leac.

Rusalii 2018.  Pentru ca femeile să fie frumoase și sănătoase tot anul, în Ardeal s-a păstrat obiceiul udatului nevestelor.

×
Subiecte în articol: Rusalii Invierea domnului
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close