Antena 3 CNN Actualitate Românii ar putea avea o nouă zi liberă plătită în fiecare an

Românii ar putea avea o nouă zi liberă plătită în fiecare an

Românii care sunt angajaţi ar putea avea o nouă zi liberă plătită în fiecare an, dacă un proiect depus la Parlament va fi aprobat şi promulgat de preşedinte.

Românii ar putea avea o nouă zi liberă plătită în fiecare an
Sursa foto: Profimedia Images
de Alin Tarnovschi    |    07 Feb 2023   •   13:56

Proiectul de lege, iniţiat de 19 senatori PNL şi unul de la PSD, vine în completarea articolului 139 din Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii).

Modificarea principală pe care senatorii vor să o facă în Codul Muncii se referă la acordarea unei zile libere persoanelor salariate cu ocazia zilei de naştere.

"Acordarea unei zile libere, plătite, în ziua în care fiecare dintre noi îşi serbează ziua de naştere contribuie la motivarea resursei umane, indiferent de domeniul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, de stat sau privat. În cadrul oricărei entităţi - instituţie publică, organizaţie economică etc -, resursa umană este singura resursă capabilă să producă şi să reproducă toate celelalte resurse aflate la dispoziţia acestei entităţi.

Fie că vorbim de resursa financiară, tehnologică sau, după caz, materială. Un salariat motivat va contribui activ la creşterea eficienţei organizaţiei respective", se arată în expunerea de motive a proiectului.

Citeşte şi: Zile libere legale în 2023, pentru angajații români. Calendarul sărbătorilor

Parlamentarii au arătat, în proiect, că românii vor avea astfel posibilitatea "de a achiziţiona servicii turistice pentru petrecerea acestui eveniment într-o altă localitate" şi astfel "se va contribui la încasările, din taxe şi impozite, la bugetul de stat ori local".

"Ziua de naştere este un eveniment anual, în viaţa fiecăruia dintre noi, şi trebuie să oferim posibilitatea fiecărui salariat de a-şi petrece această zi aşa cum îşi doreşte. Singur, cu familia ori cu prietenii", au mai explicat senatorii în expunerea de motive.

De asemenea, pentru a-şi susţine proiectul, senatorii au arătat că angajaţii din România au fost pe primul loc în UE la numărul orelor lucrate pe săptămână în 2020, conform datelor de la Eurostat, oficialul europeană de statistică.

Proiectul de lege va fi dezbătut iniţial în Senat, iar ulterior, dacă va fi adoptat, va ajunge în Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

×
Subiecte în articol: zile libere codul muncii
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close