Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Avertismentul specialiştilor pentru cei care suferă de alergie la frig. Atenţie la aceste simptome care anunță probleme dermatologice

Avertismentul specialiştilor pentru cei care suferă de alergie la frig. Atenţie la aceste simptome care anunță probleme dermatologice

Alergia la frig poate apărea atât la adulți, cât și la copii, iar simptomele acestei afecțiuni debutează imediat cum pielea a fost expusă la temperaturi scăzute. Iată la ce trebuie să fim atenți şi ce soluţii ne recomandă specialiştii.

Avertismentul specialiştilor pentru cei care suferă de alergie la frig. Atenţie la aceste simptome care anunță probleme dermatologice
Sursa foto: Pexels
de Claudia Popovici    |    07 Dec 2022   •   10:10

Potrivit specialiștilor, alergia la frig este o problemă de sănătate din ce în ce mai frecventă în ultima perioadă, în special odată cu venirea sezonul rece.

Alergia la frig, manifestată mai ales prin urticarie reprezintă aproximativ 15% din totalul alergiilor declanșate de factorii fizici.

Alergia la frig poate să apară la orice vârstă, însă cei care sunt mai predispuși sunt copiii și adolescenții, mai ales pacienții cu infecții parazitare sau virale recente.

Zonele cel mai frecvent afectate sunt mâinile și fața.

Alergie la frig -  simptome care anunță probleme dermatologice

  • pielea de pe mâini poate începe să se descuameze, rezultând pete roșii, chiar și mici bășici, însoțite de prurit intens (mâncărime);
  • curge nasul, nasul este înfundat și apare strănutul. Congestia nazală și secrețiile abundente apar dacă se inhalează aer rece.
  • umflarea extremităților (mâini, picioare) la contact cu obiecte reci sau aer/apă rece;
  • manifestări grave de anafilaxie precum umflarea buzelor, limbii, gâtului, insuficiență respiratorie, wheezing (respirație șuierătoare), scăderea tensiunii arteriale, modificări ale pulsului, amețeli, dureri abdominale.

Alergie la frig - factori declanșatori

Factorii declanșatori ce pot determina aceste simptome sunt reprezentați de aerul rece, expunerea îndelungată la mediul cu aer condiționat, contactul cu obiecte/suprafețe reci, consumul de alimentele/lichide reci, înghețate.

Alergie la frig - măsuri de protecţie

Înainte cu 15-30 de minute de a ieși în frig, aplicați o cremă protectoare pe piele și un balsam hrănitor pe buze.

Nu folosiți creme hidratante, deoarece lichidul pe care îl conțin ar putea îngheța în frig și ar putea provoca leziuni la nivelul porilor feței.

Pentru a preveni rinita cauzată de frig în aer liber, masează-ți periodic obrajii și nasul ușor. Nu mâncați alimente direct din frigider și nu consumați băuturi reci.

De asemenea, pe cât posibil limitați expunerea la frig sau la modificări bruște de temperatură şi utilizați de haine groase, protective (căciulă, mânuși, fular şi haine groase).

×
Subiecte în articol: alergie frig sezon rece iarna 2022-2023
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close