Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Atenție! Jumătate din mâncarea consumată de europeni conţine pesticide

Atenție! Jumătate din mâncarea consumată de europeni conţine pesticide

Atenție! Jumătate din mâncarea consumată de europeni conţine pesticide
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    13 Mar 2017   •   08:29

Jumătate din mâncarea consumată de europeni conţine pesticide care depăşesc limita legală. Fructele şi legumele care ajung pe mesele românilor sunt şi ele contaminate.

Conform unui raport al Autorităţii Naţionale Fitosanitare, anul trecut, jumătate din probele din fructe aveau urme de pesticide. Unele chiar au depăşit cu mult limita legală.

Parlamentarii europeni vor ca agricultorii să folosească tot mai multe pesticide naturale.

În 2016, laboratorul din Bucureşti al Autorităţii Naţionale Fitosanitare a analizat peste o mie de probe din fructele, legumele şi cerealele produse în România. Un sfert din legume aveau urme de pesticide, iar şapte probe depăşeau limita maximă admisă. Alte şase probe din fructele autohtone erau şi ele contaminate peste limită.

Din cele 520 de chimicale care se folosesc pe culturile europene, cel puţin 62 de pesticide îndeplinesc cel puțin două criterii de interzicere imediată. Dar, în România, încă se folosesc pentru că există derogare de la stat.

×
Subiecte în articol: pesticide mancare
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close