Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Buget 2020. Sănătatea pierde peste 11 miliarde de lei

Buget 2020. Sănătatea pierde peste 11 miliarde de lei

Nouă ministere vor primi în 2020 credite bugetare mai mari comparativ cu cele din 2019, în timp ce pentru şapte acestea vor fi mai reduse, conform proiectului Legii bugetului de stat pe 2020 publicat de Ministerul Finanţelor Publice.

Buget 2020. Sănătatea pierde peste 11 miliarde de lei
17 Dec 2019   •   10:35

Astfel, Ministerul Afacerilor Externe are prevăzute pentru anul viitor credite bugetare de 1,046 miliarde lei, în scădere cu 15%, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de 18,338 miliarde lei (minus 14,55%), Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri - 1,218 miliarde lei (minus 36,89%) şi Ministerul Finanţelor Publice - 5,304 miliarde lei (minus 18,53%).

Bani mai puţini vor primi şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei - 5,547 miliarde lei (minus 42,21%), Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - 1,192 miliarde lei (minus 60,47%) şi Ministerul Sănătăţii - 11,488 miliarde lei (minus 22,83%).

În schimb, creditele bugetare pentru Ministerul Afacerilor Interne vor fi majorate cu 13,16%, la 20,192 miliarde lei, cele ale Ministerului Apărării Naţionale cu 16,15%, la 23,736 miliarde lei, ale Ministerului Culturii cu 9,14%, la 943,639 milioane lei, şi ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării cu 2,54%, la 32,839 miliarde lei.

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close