Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Cele mai mizerabile locuri dintr-un avion. E.coli şi materii fecale pe unde nici nu îţi vine să crezi

Cele mai mizerabile locuri dintr-un avion. E.coli şi materii fecale pe unde nici nu îţi vine să crezi

Cele mai mizerabile locuri dintr-un avion. E.coli şi materii fecale pe unde nici nu îţi vine să crezi
24 Aug 2015   •   16:57

Să te îmbolnăveşti imediat după ce ai zburat cu avionul poate fi cel mai groaznic scenariu de început de vacanţă. Aşa că atunci când îţi alegi locul în avion este bine să ştii cum trebuie să te menţii sănătos şi să eviţi îmbolnăvirea. 

Deşi la fiecare zbor se face curăţenie, bacteriile pot rezista şi pune în pericol călătorii. Daily Mail a prezentat opt zone din avion care pot face diferenţa între fericire şi coşmar, atunci când vine vorba de vacanţă.

TAVA DE MASĂ
"Dacă v-a căzut un pic de mâncare pe tavă şi apoi aţi mâncat, atunci este foarte probabil să ingeraţi materii fecale de la bebeluşi. Am văzut mai multe scutece murdare pe mesele alea decât mâncare", a scris o însoţitoare de zbor pe Reddit. 
Un studiu al Universităţii Auburn a descoperit că tava de masă este al doilea purtător de bacterii E.coli din cabina de zbor, ea rezistând până la 72 de ore. Pasagerii sunt sfătuiţi să folosească şerveţele anti-bacteriene pentru a dezinfecta masa.

PĂTURILE
Păturica pe care tu o ţii în braţe este foarte posibil să fi fost folosită pe post de cârpă de şters sau de stat pe ea de mai mulţi pasageri. O însoţitoare de zbor a dezvăluit că la avioanele low-cost păturile proaspăt spălate sunt oferite doar la primul zbor al zilei. 

COTIERELE şi CENTURILE DE SIGURANŢĂ
Deşi poate te vei hârjoni cu pasagerul de lângă tine pentru a obţine cotiera dintre voi, ar fi mai bine să i-o cedezi. Cotierele sunt pe primul loc la nivelul de E.coli, conform unui studiu din SUA. Fie că oamenii se şterg după ce mănâncă pe cotiere, fie că uită să se spele pe mâini după ce vin de la baie, este clar că aceste suprafeţe au nevoie să fie curăţate. 
La fel stă treaba şi cu centurile de siguranţă, folosite de-a lungul anilor de mii şi mii de mâini, ele fiind rar spălate sau înlocuite. 

BUTONUL PENTRU TRAS APA
Asiguraţi-vă că trageţi apa înainte să vă spălaţi pe mâini. E.coli supravieţuieşte pe mâner pentru 48 de ore. 

CARPETELE ŞI FOTOLIILE
Nu este o idee prea bună să umbli în picioarele goale în avion şi vei fi mai în siguranţă dacă pielea ta nu intră în contact cu scaunul pe care stai. "Am văzut pasageri care chiar s-au scăpat pe ei în scaune. Carpetele sunt şi mai murdare", a spus un membru al echipajului. 

REVISTELE
Deşi răsfoirea revistelor este o ocupaţie des întâlnită în avioane, ceea ce ochii nu văd reprezintă adevărata problemă. Sute de pasageri pun mâna pe revistele puse la dispoziţie de companie şi nu aveţi nicio garanţie că mâinile acestora au fost curate sau că cineva a stat să şteargă toate paginile înainte de zborul vostru.

BUZUNARUL DE PE FOTOLIU
Acesta este cel mai des folosit pentru depozitarea gunoaielor, şerveţelelor folosite, gumei de mestecat sau chiar a unghiilor tăiate. Dacă băgaţi mâna şi simţiţi ceva neplăcut la atingere, atunci ar fi bine să vă spălaţi pe mâini înainte să începeţi să împrăştiaţi microbii. 

APA DE LA ROBINET
Un studiu din 2013, realizat în SUA, arată că unul din 10 avioane a testat pozitiv pentru bacterii coliforme, un indicator că apa este infestată. Aşa că nu e nicio surpriză că apa servită în avion este îmbuteliată. Ar fi poate înţelept să renunţaţi şi la gheaţa din băutură. 


×
Subiecte în articol: avion bacterii microbi mizerie
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close