Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Primul manager de spital din România care nu mai permite personalului nevaccinat să lucreze: ”Aduc altele vaccinate”

Primul manager de spital din România care nu mai permite personalului nevaccinat să lucreze: ”Aduc altele vaccinate”

Managerul unui spital din Cluj a luat o decizie drastică din cauza faptului că a crescut semnificativ numărul de cazuri de COVID. Managerul Spitalului Municipal Dej a anunţat că doar personalul vaccinat anti COVID-19 va mai lucra în anumite secţii în spitalul pe care îl conduce.

Primul manager de spital din România care nu mai permite personalului nevaccinat să lucreze: ”Aduc altele vaccinate”
de Andreea Cigolea    |    23 Sep 2021   •   10:33

Dr. Mihai Pandrea a anunţat că nu va mai permite personalului medical nevaccinat să lucreze în anumite secţii. Managerul a anunţat deja întregul personal medical din spital de decizia luată.

”În două săptămâni a explodat numărul pacienţilor infectaţi. Astăzi, în acest moment, avem 23 de pacienţi pe secţia de COVID-19 şi şase în terapie intensivă.

 De această dată dau decizie internă, urmează azi să o scriu, am anunţat pe toată lumea: nu voi mai accepta să se lucreze pe secţia COVID şi în punctele unde există contact cu COVID Compartimentul de Primiri Urgenţe (CPU), Terapia Intensivă, Radiologie, etc.  decât cu personal vaccinat.  

Am transmis asistentelor, celor care nu sunt vaccinate, că, deşi vor fi afectate la buzunar, nu voi ezita să le detaşez.

Le iau de acolo, le detaşez în alte secții, şi duc altele care sunt vaccinate. Eu, ca şi manager, consider în acest moment că pe acele secţii şi compartimente care lucrează cu pacienţii COVID este obligatoriu ca personalul să fie vaccinat”, a declarat medicul Mihai Pandrea, managerul Spitalului Municipal Dej, în cadrul emisiunii Cu cărţile pe faţă de la Radio FIR, conform Dej24.ro.  

Acesta a mai precizat că procentul de vaccinare la spitalul dejean este de 83%.

Managerul a spus că în acest moment nu există personal nevaccinat pe secția COVID. Este vorba de secția COVID unde nu își dorește personal nevaccinat, dar sunt toți cei care lucrează acum acolo sunt vaccinați.

În momentul în care va exista pe secția COVID personal nevaccinat, va aduce personal de pe altă secție a spitalului.

×
Subiecte în articol: vaccin
Parteneri
Directorul ANM anunță prognoza meteo în România. În unele zone va ninge
x close