Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Un medicament împotriva alcoolismului ar putea contribui la eliminarea virusului SIDA

Un medicament împotriva alcoolismului ar putea contribui la eliminarea virusului SIDA

Un medicament împotriva alcoolismului ar putea contribui la eliminarea virusului SIDA
Sursa foto: Foto: pinterest.com
de S.T.    |    18 Noi 2015   •   15:13

Un medicament utilizat la tratarea alcoolismului, asociat cu ale substanțe, ar putea contribui la eliminarea virusului SIDA la persoanele seropozitive tratate, se arată într-un studiu publicat marți și preluat de AFP.

Medicamentul, numit disulfiram, trezește virusul aflat latent în organismul infectat, permițând astfel distrugerea atât a lui, cât și a celulelor care îl găzduiesc, fără efecte secundare, precizează autorii al căror studiu a apărut în revista medicală online The Lancet HIV.

În prezent, un tratament antiretroviral (ART) permite ținerea sub control a virusului (HIV) la pacienții seropozitivi, fără însă a-l distruge definitiv. Virusul rămâne astfel în corpul persoanelor tratate în formă latentă, acest rezervor, greu de țintit, fiind unul din marile obstacole în realizarea unui tratament care să ducă la o vindecare sigură.

"Trezirea" virusului latent constituie o strategie promițătoare pentru distrugerea virusului HIV. Însă "trezirea virusului este doar prima etapă pentru eliminarea lui", subliniază Julian Alliot, director de cercetare clinică la serviciul de boli infecțioase al spitalului "Alfred" din Melbourne (Australia), principalul autor al studiului. "Acum trebuie să ne ocupăm de un mod de eliminare a celulelor infectate", adaugă el.

Și alte medicamente au fost testate pentru distrugerea rezervorului de HIV, însă fără prea mare succes, în unele cazuri acestea dovedindu-se toxice. În testul clinic condus de Sharon Lewin, director al Institutului "Doherty" din Melbourne, 30 de persoane aflate sub tratament antiretroviral au primit doze tot mai mari de disulfiram timp de trei zile, scrie Agerpres. La doza cea mai ridicată, s-a obținut o stimulare a HIV latent, fără efecte neplăcute asupra pacienților. "Acest test arată clar că disulfiramul nu este toxic și că se poate utiliza fără pericole. S-ar putea să fie cel care schimbă datele problemei", afirmă dna Lewin într-un comunicat difuzat de institut.

Următoarea etapă, potrivit cercetătorilor, este testarea acestui medicament în asociere cu altele care țintesc virusul însuși.

×
Subiecte în articol: SIDA HIV medicament
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close