Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Metodele prin care ne putem feri de boala transmisă de virusul West Nile 

Metodele prin care ne putem feri de boala transmisă de virusul West Nile 

Metodele prin care ne putem feri de boala transmisă de virusul West Nile 
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
29 Aug 2018   •   10:26

Este alertă în România, după ce invazia ţânţarilor a adus Europa în pragul unei epidemii cu virusul West Nile.

Virusul West Nile este transmis de ţânţarul Culex, dar în România mai sunt încă două specii periculoase de ţânţari: Anofel, responsabil pentru răspândirea malariei, şi ţânţarul tigru – responsabil cu febra galbenă, febra denghe sau zika.

Pentru ca infecţia să se răspândească la om este suficientă o singură înţepătură a unui ţânţar infectat. Virusul West Nile atacă meningele, adică învelişul creierului.

Boala atacă pe nevăzute, circa 80% dintre persoanele infectate neavând simptome. Nu există un vaccin împotriva infecţiei cu West Nile, medicii tratând simptomele bolii.

Potrivit specialiştilor, în cazul în care au suspiciuni de îmbolnăvire, oamenii trebuie să meargă imediat la medic.

„Atunci când apar simptome – febră, frisoane, dureri puternice de cap sau chiar vărsături, oamenii trebuie să se prezinte urgent la medic. Pot fi şi infecţii uşoare, cazuri în care anticorpii pot rămâne în organism ani de zile. Dar aceste persoane n-au nicio simptomatologie, nu există niciun risc. Trebuie să ne protejăm de ţânţari, care înţeapă, de obicei, seara. Apărarea cea mai bună este haine lungi sau soluţiile repelante, care au efect câteva ore. Trebuie să ne ferim de locurile unde proliferează ţânţarii – bălţi, lacuri, stufăriş“, a mai spus prof. dr. Emanoil Ceauşu, potrivit exquis.ro.

×
Subiecte în articol: virusul West Nile west nile boala tantari
Parteneri
Schimbare radicală în funcţionarea Poştei Române
x close