Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Ministrul Sănătăţii, anunț important pentru medici

Ministrul Sănătăţii, anunț important pentru medici

Ministrul Sănătăţii, anunț important pentru medici
Sursa foto: Foto: gov.ro
de M.Z.    |    07 Aug 2017   •   12:28

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, spune luni, într-o postare pe Facebook, că veniturile medicilor au crescut cu o treime în iunie faţă de aceeași perioadă a anului trecut, iar din 2018 salariile personalului sanitar vor fi aproape la nivelul celor din UE. 

"Veniturile personalului din Sănătate au crescut cu peste o treime (36%) în iunie 2017 faţă de iunie 2016. Vorbim despre cea mai mare creştere de venituri din sistemul public. 

Începând din 2018, salariile medicilor români vor recupera rapid diferenţele salariale în raport cu omologii lor din UE. Mai precis, vom reuşi să asigurăm un nivel de 70% din salariile încasate de medicii europeni. Astfel vom reuşi să ne păstrăm doctorii tineri, talentaţi şi personalul sanitar de care avem atâta nevoie aici, în ţară. Guvernul PSD face ce promite!", a precizat Florian Bodog. 
 

×
Subiecte în articol: Florian Bodog medici salarii salarii medici
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close