Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Premieră revoluţionară în lumea medicală! Un nou tratament împotriva cancerului a fost autorizat în Statele Unite

Premieră revoluţionară în lumea medicală! Un nou tratament împotriva cancerului a fost autorizat în Statele Unite

Premieră revoluţionară în lumea medicală! Un nou tratament împotriva cancerului a fost autorizat în Statele Unite
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    24 Mai 2017   •   17:34

Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (Food and Drug Administration, FDA) a dat undă verde marţi comercializării unui prim medicament anticancer care ţinteşte tumorile cu profil genetic specific şi nu organul afectat.

„Până în prezent, FDA a aprobat terapii împotriva cancerului în funcţie de organul afectat iniţial, cum ar fi de exemplu plămânul sau sânul”, a explicat dr. Richard Pazdur, director interimar pentru produse hematologice şi oncologice la centrul pentru evaluarea medicamentelor al FDA.

„Acum am aprobat un tratament pe bază de biomarkeri ai tumorii şi nu ai organului afectat”, a explicat el într-un comunicat citat miercuri de AFP.

Medicamentul, Keytruda (pembrolizumab), produs de laboratoarele Merck, este un imunoterapeutic şi poate fi utilizat pentru a trata tumori la copii şi adulţi care nu pot fi operaţi şi care au caracteristici genetice specifice detectabile prin biomarkeri.

Acest tratament poate fi aplicat şi la pacienţi cu cancer colorectal care a continuat să avanseze după chimioterapie.

Tumorile vizate de Keytruda sunt purtătoare ale unor caracteristici genetice numite MSI-H şi dMMR. Acestea afectează frecvent colonul, ţesuturile endometriale (ovar) şi gastrointestinale.

Aceste tipuri de cancer afectează, de asemenea, sânii, prostata, vezica urinară şi glanda tiroidă, a precizat FDA.
 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: tratament cancer
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close