Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Top 10 alimente parasolar. Carmen Brumă: ”Hidratează cel mai bine și nu există înlocuitor”

Top 10 alimente parasolar. Carmen Brumă: ”Hidratează cel mai bine și nu există înlocuitor”

Există cel puțin 10 alimente care ne ajută vara, atât în lupta cu kilogramele, cât și pentru protecția de razele ultraviolete.

Top 10 alimente parasolar. Carmen Brumă: ”Hidratează cel mai bine și nu există înlocuitor”
Sursa foto: Facebook
de Georgiana Adam    |    26 Iul 2022   •   22:10

Carmen Brumă, cunoscută pentru silueta de vis pe care o are, face un rezumat al alimentelor care nu ar trebuie să ne lipsească din meniul de vară. 

”Alimente care ne ajută în timpul verii

Alimentația și hidratarea joacă un rol semnificativ în menținerea sănătații pielii, iar vara e important să alegem alimente care să determine protecția împotriva razelor ultraviolete, să ne hidrateze și să păstreze suplețea pielii. 

Din punctul meu de vedere, ar trebui să includem constant în meniul nostru de vară următoarele alimente:

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

1. Pește gras, ouă, nuci

Conțin proteine de bună calitate și acizi grași esențiali omega 3 și omega 6 care formează un înveliș protector la suprafața pielii și menține apa în țesuturi evitând deshidratarea. 

Specialiștii atrag atenția asupra aportului exagerat de fibre și cereale integrale care determină accelerarea tranzitului intestinal și reduce absorbția grăsimilor alimentare, dar și a unor minerale importante pentru protecția pielii, cum ar fi zincul.

2. Roșiile și fructele de pădure

Roșiile conțin licopen, o substanță cu rol protector împotriva razelor ultraviolete. Licopenul nu este distrus de căldură, așa că puteți prepara termic roșiile și le puteți combina cu puțin ulei pentru o absorbție mai bună (îl folosiți ca sos peste carne, salate, pește, paste etc).

Fructele de pădure, zmeura, fragii au de asemenea substanțe care protejează pielea, vitamina C, acid elagic cu rol în prevenirea distrugerii membranelor celulare.

3. Caise, pepene galben, ardei gras

Conțin, printre altele, betacaroten, precursor vegetal al vitaminei A, un pigment de culoare galben-portocalie care protejează în mod natural pielea de îmbătrânire și de acțiunea razelor ultraviolete datorită efectului său antioxidant.

4. Reduceți consumul de cofeină și hidratați-vă corespunzător!

Apa este lichidul care hidratează cel mai bine și pentru care nu există înlocuitor! Beți apă la fiecare 30 de minute, înainte să apară senzația de sete.

Cafeaua băută în cantități mari vara deshidratează, pe lângă alte neplăceri cum ar fi dureri de stomac, ritm cardiac neregulat, nervozitate sau tulburări ale somnului. De alcool nici nu vă mai zic…”, a scris Carmen Brumă pe pagina de Facebook.

Secretul ca să nu te îngraşi în concediu. Carmen Brumă: "La mine funcţionează această combinaţie" | Cum arată meniul vedetei TV

Carmen Brumă, cunoscută pentru silueta de invidiat pe care o are, a dezvăluit câteva strategii cu care putem merge liniştite în vacanţă la all inclusive, fără a ne întoarce cu kilograme în plus.

În felul acesta, spune ea, mâncaţi ce vreţi, iar colăceii nu se vor vedea. Cheia este echilibrul şi mişcarea.

Iată cum arată o zi de meniu din vacanţa lui Carmen Brumă, meniu care include inclusiv desert.

×
Subiecte în articol: Carmen Bruma
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close