Antena 3 CNN Actualitate Social Gabriela Firea anunţă măsuri urgente după un fenomen grav descoperit

Gabriela Firea anunţă măsuri urgente după un fenomen grav descoperit

Populaţia ţării s-a redus cu aproape trei milioane în doar 10 ani. O arată recensământul care se desfăşoară chiar în aceste zile. Iar perspectivele demografice sunt sumbre: în următorii 40 de ani, numărul locuitorilor va scadea sub 15 milioane. Ministrul Familiei și Tineretului a explicat la Antena 3 ce şanse mai are România să se redreseze din acest punct de vedere.

Gabriela Firea anunţă măsuri urgente după un fenomen grav descoperit
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Mai 2022   •   13:12

Suntem tot mai puţini în România, iar perspectivele demografice arată că în următorii 40 de ani numărul locuitorilor o să scadă sub 15 milioane.

Declinul demografic este evident de câţiva ani de zile, încep să se nască mai mulţi copii români peste hotare decât în ţară.

"Chiar dacă intenţiile au fost bune, niciodată nu au fost suficienţi bani, nu a fost un buget adecvat pentru măsuri de stimulare a natalităţii. Acum guvernul şi-a asumat câteva măsuri care să vină în sprijinul tinerilor care doresc să aibă copii.", a declarat Gabriela Firea, în direct la Antena 3.

Ministrul Familiei a prezentat câteva din beneficiile pe care le prevede noul proiect de compatere a infertilităţii la nivel naţional.

"Punctual, pentru cuplurile care se dovedesc din punct de vedere medical infertile, venim cu un program ţintit. 

Prin programul naţional existent de câţiva ani la nivelul ministerului Sănătăţii doar circa 10 cupluri din fiecare judeţ au beneficiat de aceste decontări. 

De aceea doresc să extind programul care a funcţionat foarte bine la Bucureşti, şi în urma căruia s-au născut 570 de copii într-un timp foarte scurt.", a explicat Gabriela Firea.

Ministrul îşi doreşte ca şi noul program să aibă reguli simple şi cu înscriere digitală, nu ultrabirocratică, cu o sumă similară celei decontate la nivel european -circa 4.000 de euro în lei, care să acopere toate necesităţile . 

"În România va exista un program care va stimula cuplurile infertile să vină către spitalele de stat şi clinicile private, să ia în calcul şi aceste proceduri care dau foarte mari rezultate în întreaga lume.", a promis Gabriela Firea.   

 

×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close