Silvia Vrînceanu Nichita, jurnalist de profesie, este unul dintre vechii profesioniști ai meseriei și omul care a făcut din harul său, un dar pentru copiii de la sate. Silvia e unul dintre acei oameni care și-a propus să schimbe comunitatea prin lectură, omul care vine cu povești la locul potrivit. Ea e jurnalistul care a adus lectura în rândul copiilor, acolo unde cartea era doar un obiect visat.
„Fiecare copil are o poveste, fiecare sat are o poveste frumoasă care merită dată mai departe, sunt povești despre oameni și despre lupta lor pentru o viață mai bună. Cei mai mulți dintre oamenii satelor în care noi mergem cu Caravana de lectură au o viață grea care vine din izolare, din lipsa accesului la infrastructură”, mărturisește jurnalista.
Ai fondat proiectul c@rte în sate prin care promovezi cartea și lectura în rândul copiilor din mediul rural. Care este povestea din spatele acestui proiect cultural?
Am început proiectul cultural “c@rte în sate” în primăvara anului 2018 datorită unei slăbiciuni pe care am avut-o dintotdeauna față de copiii din mediul rural, în special față de cei care trăiesc în sate mici, uitate, îndepărtate de orașe și pentru care o carte nouă, frumos colorată, o excursie mai departe ori a avea un prieten la oraș, a-și găsi un mentor sau a sta o noapte într-un hotel reprezintă vise frumoase, pentru mulți irealizabile. Am crescut la rândul meu într-un sat în care, dacă nu aveai o mătușă sau o rudă la oraș, nu aveai șansa să explorezi lumea urbană, să mergi cu trenul sau să vizitezi biblioteca. Mai mult, am învățat într-o școală rurală din România comunistă în care biblioteca nu era deschisă niciodată. Mă uitam prin fereastră cum cărțile stăteau cuminți aliniate pe rafturi și niciun copil nu le deschidea vreodată, cel puțin din clasa mea. Pe când eram jurnalist și redactor-șef la Ziarul de Vrancea, am lansat o rubrică intitulată “Oamenii munților” și, ori de câte ori puteam, mergeam să scriu povești de prin satele îndepărtate. Așa se face că în decembrie 2007, când România adera la Uniunea Europeană, am scris despre satul în care Moș Crăciun nu ajunsese niciodată, satul plini de brazi în care telefonul mobil a ajuns înaintea electricității și unde moașa comunității, tanti Lenuța Turea, era încă responsabilă de aducerea copiilor pe lume. Mi-am dat seama atunci că, mai mult decît dulciuri și haine, cei mici au nevoie de experiențe pozitive, așa că i-am adus pe toți într-o excursie de două zile la Focșani. Au vizitat muzeul, biblioteca și au luat masa la restaurant alături de … Moș Crăciun. Pentru a le dezvolta simțul civic i-am dus în audiență la Prefect și le-au povestit reprezentantului Guvernului cât de rău este drumul care duce către satul lor. Astăzi, acei copii au la rândul lor copii și îmi trimit mesaje în care îmi spun cât de prețioase sunt acele amintiri din copilărie. Nici eu nu am uitat niciodată satul lor, iar anul trecut noua generație de copii ai satului a fost inclusă în proiectul c@rte n sate. Micuții au participat la mai multe ateliere de lectură și fost invitați din nou într-o excursie în Focșani, de Crăciun. Copiii însă și-au câștigat acest cadou după ce au spus lumii povestea satului lor de pe valea Râmnicului. Cadoul lor de la Asociația “Eu, tu și ei” a fost deschiderea unei mini- biblioteci, “Biblioteca lui Cărțilă” chiar în satul lor, pe care am inaugurat-o împreună cu povestașii “Caravanei de lectură pentru copiii din sate”. Am vrut să lăsăm acolo o mică scânteie care să poată lumina sufletele lor însetate de cunoaștere.
Câtă nevoie este de un astfel de proiect în mediul rural din România?
Copiii, mai ales cei din mediul rural, au nevoie de oportunități culturale, au nevoie de povești, au nevoie de pilde, de modele care să îi inspire, au nevoie de cărți, de jocuri, au nevoie să fie ajutați pentru a-și construi o lume mai bună. Ideea proiectului “c@rte în sate” este de a aduce copiii împreună în jurul cărților deschise, de a crea împreună povești și de a afla poveștile copiilor din satele uitate. Am inventat un personaj pe care l-am numit Cărțilă, un fel de spirit al cărților care se cam plictisea în biblioteca pentru copii a orașului și a hotărât să își trimită povestașii prin sate pentru a vedea dacă e adevărat ce se spune despre micuții din ziua de azi, că nu ar mai fi atrași de lectură, de cartea tipărită. Descoperirea tristă a echipei lui Cărțilă a fost că în sate nu există cărți de povești pentru copiii generației de azi, că mulți copii nu au nici măcar o carte acasă, așa încât “domnul Telefonilă” devine jucăria lor preferată. Cel mai trist este însă când întâlnim copiii care nu știu să citească deși au trecut de vremea abecedarului. La acești copii vrem să ne întoarcem. Atelierele pe care le organizează “Echipa lui Cărțilă”, așa cum numim noi tinerii frumoși care umblă cu valiza plină cu cărți prin sate pentru a oferi bucurie prin lectură, sunt o combinație de de lectură, creativitate, joacă, socializare și învățare pe parcursul vacanței de vară, cu continuitate pe parcursul școlii, prin înființarea unor cluburi de lectură organizate pe lângă școli, biserici sau de către familii. Este nevoie, uneori, de un singur OM pentru a porni un cerc virtuos al lecturii într-un sat. Acel om poți fi chiar tu, cel care citește aceste rânduri.
Ce povești noi ai aflat în drumul tău de popularizare a cărții la satele din Vrancea?
Fiecare copil are o poveste, fiecare sat are o poveste frumoasă care merită dată mai departe, sunt povești despre oameni și despre lupta lor pentru o viață mai bună. Cei mai mulți dintre oamenii satelor în care noi mergem cu Caravana de lectură au o viață grea care vine din izolare, din lipsa accesului la infrastructură. Oameni au ce să mănânce, au un acoperiș deasupra capului, dar le lipsește infrastructura și sunt ținuți într-un soi de dependență față de autoritate care acționează de multe ori în defavoarea lor. Cel mai trist este când întâlnim copii care, deși au 8- 10-12 sau chiar 14 ani nu știu să citească, se poticnesc chiar și la cele mai simple propoziții. Și aceasta se întâmplă pentru că mulți oameni nu mai consideră școala o valoare în sine. Copiii mici adoră poveștile, adoră cărțile, dar, din păcate, adulții sunt prea ocupați sau nu știu cum să îi aducă pe prichindei în lumea cărților astfel încât cititul să nu fie perceput ca o pedeapsă, ca o obligație școlară formală. Așa că mulți copii buni se pierd pe drum. Iar în România rurală copiii și bătrânii sunt cei mai dezavantajați. Vorbim de copiii care merg la muncă la pădure, încă din clasa a VI-a, copii expuși la violență, copiii care au părinții plecați la muncă în străinătate și care trăiesc visând să fie din nou împreună cu părinții lor.
Ce ți-ai propus cu acest proiect? Înlesnește ”cartea” ca reprezentare a cunoașterii, a legăturii intergeneraționale din mediul rural(tineri/bătrâni)?
Proiectul “c@rte în sate” și-a propus să ducă biblioteca și cartea acolo unde este mai mare nevoie, și anume în satele în care școlile s-au închis, unde nu există biblioteci, unde copiii învață în clase simultane și adesea cu profesori necalificați, iar toaleta este în fundul curții, acolo unde există copii care merg pe jos către școală, cu căruța sau în remorca tractorului. În aceste sate călătorim cu biblioteca mobilă și, pe cât posibil, deschidem minibiblioteci în care le spunem copiilor că o carte necitită este o carte tristă.
“c@rte în sate” promovează cartea și lectura în rândul copiilor și adolescenților din zonele rurale dezavantajate, categorii de public marginalizate, unde nu există biblioteci publice și nici alte servicii publice de natură educativă. Grație unei finanțări obținute anul acesta de la Administrația Fondului Cultural Național, am reușit să adunăm zeci de oameni în jurul acestui proiect cultural, oameni generoși care dăruiesc copiilor nu doar cărți ci și împărtășesc cu bucurie din ceea ce știu, dăruiesc din timpul lor. Recent l-am avut invitat la Răiuți, într-un mic sătuc izolat de pe valea Milcovului, pe muzicianul Chris Cigolea, stabilit în Canada, fondatorul Focșani Blues Festival, proiectul muzical etalon al județului Vrancea, care s-a întors pentru al doilea an consecutiv alături de noi în satul copilăriei sale pentru a-i inspira pe copii să fie mai buni, să învețe să își construiască un viitor mai bun. A fost o zi de excepție, în care Dr. Cigolea a fost o adevărată carte deschisă, în care am citit, am discutat despre pasiunile copiilor, o zi care s-a încheiat cu o mare horă a unirii în care s-au prins toți copiii. Este foarte important ca micuții să-i vadă pe adulți citind alături de ei. Dacă un copil nu îi vede pe părinți sau pe alți adulți citind șansele ca el să citească sunt mici. Atragerea de voluntari locali și motivarea acestora crește șansa de reușită a proiectului, copiii făcând progrese vizibile în ceea ce privește cititul, implicarea în activități, inițiativa și creșterea stimei de sine.
Cum sunt satele în care mergeți cu Caravana de lectură?
România rurală este de o frumusețe specială, iar copiii sunt autentici, sunt curioși și foarte deschiși la experiențe noi. Prin proiectul nostru nu promovăm doar cititul de plăcere, ci promovăm și satele mici, arhitectura țărănească veche, monumentele istorice locale și vrem să-i transformăm pe copii în ambasadori ai satelor lor. Nu vrem să le fie rușine că locuiesc “la țară”, vrem să fie pregătiți să lupte împotriva discriminării la care sunt supuși adesea copiii de la sate atunci când vin la oraș. Tocmai de aceea ne întâlnim cu copiii în locuri emblematice ale satelor, încurajând să prețuiască și să fie mândri de locul lor de baștină, de ceea ce au. În lipsa acestora ne derulăm activitățile în școli. De exemplu, anul acesta am deschis o bibliotecă estivală la Casa Babei Vrîncioaia din munții Vrancei unde am fost găzduiți în casele gospodarilor de prin sate.
Cum vă pot ajuta oamenii să continuați acest proiect?
Fiecare poate începe un mic proiect c@rte în sate în satul lor, în satul bunicilor, într-un sat pe care îl iubesc. Poate pare doar o vorbă aruncată în vânt, dar o carte potrivită pusă în mânuțele unui copil îi poate schimba viitorul. Am mers cu caravana de lectură la copii din zeci de sate și este incredibil cât de multă bucurie le aduc cărțile. Am văzut copiii strângând cărțile primite la piept, am văzut copii cu ochii în lacrimi când atelierele de lectură luau sfârșit și ne întrebau triști când ne întoarcem la ei cu valiza cu cărți. Copii cu mânuțele aspre de la munca fizică bucuroși că Echipa lui Cărțilă a venit la ei în sat. Bibliotecile din localitățile în care mergem cu caravana sunt adesea închise, uneori nu există, iar în cel mai bun caz au pe rafturi cărți vechi, de care copiii nu se pot bucura în vacanță sau duminica, pentru că în restul zilelelor în sate se muncește. Am distribuit prin satele vrâncene multe cărți, dar nu orice cărți, ci volume adaptate copiilor. Nu judecăm o carte după copertă însă ca să atragi copiii în lumea cărților, să crești cititori, este nevoie de cărți frumos colorate, de cărți cu mesaj, de cărți care îi iubesc pe copii. Din păcate, resursele asociației noastre sunt limitate, iar cărțile de povești pentru copii, enciclopediile, sunt scumpe, prohibitive aș putea spune pentru multe familii. Avem mare nevoie de cărți cu povești pentru copii. Copiii de la sate merită mai mult așa că vă invităm să e dăruiți și voi carte, dar nu orice fel de carte ci cărțile pe care copiii ni le cer. Nu vrem să ducem în sate cărți rupte și mâzgălite de care nu mai au nevoie copiii de la oraș.
https://asociatiaeutusiei.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=8720
De ce este nevoie de c@rte în sate
Vrancea este un județ rural și predominant sărac unde accesul la carte, la evenimente culturale, este dificil pentru majoritatea locuitorilor din mediul rural și mai ales pentru copii și adolescenți. Izolarea comunităților din zona de deal și de munte ridică probleme deosebite pentru asigurarea infrastructurii necesare de către autoritățile locale și a accesului la servicii publice pentru populația acestor sate. Din acest punct de vedere, deosebit de dezavantajate sunt comunele montane, respectiv 15% din totalul comunelor din județ.
– Un proiect cultural focalizat pe literație este mai mult decât decât necesar în condițiile în care aproximativ 42% dintre elevii români de 15 ani sunt considerați analfabeți funcțional, potrivit unui recent studiu al Centrului de Evaluare şi Analize Educaționale.
– La nivelul județului Vrancea există o tendință dramatică de scădere a ratei de succes în învățământ (51,9%) fapt care pune în evidență o adâncire a disparităților dintre grupurile relativ favorizate și cele defavorizate în domeniul educațional. Scăderea cea mai dramatică se înregistrează în învățământul gimnazial, unde rata de cuprindere în școală a scăzut cu 10%, potrivit Strategiei de Dezvoltare a Județului Vrancea pentru perioada 2016 – 2020.
– Accesul la biblioteci publice în mediul rural este dificil. În cele 69 de localități vrâncene rurale există doar 34 de biblioteci publice, între care doar una, în satul Șerbești, este o inițiativă privată. În ultimii 15 ani s-au închis peste 150 de biblioteci publice.
– Judeţul Vrancea se remarcă prin ponderea cea mai ridicată a populaţiei rurale (din Regiunea de Sud-Est a României (63,8%) cât și prin cea mai ridicată rată de abandonul școlar. Într-o recentă analiză pe tema abandonului școlar, Inspectoratul Școlar Județean admitea că “școala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că nu e percepută ca valoare în sine”.
