Antena 3 CNN Actualitate Social „Ne-au șters de pe listă?”. Drama pensionarilor români din diaspora care nu-și mai primesc banii

„Ne-au șters de pe listă?”. Drama pensionarilor români din diaspora care nu-și mai primesc banii

Anamaria Nedelcoff
5 minute de citit Publicat la 07:00 16 Iun 2025 Modificat la 13:21 16 Iun 2025
pensionara la coada la ghiseul de plati pensii foto inquam photos
Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Un pensionar român stabilit în Canada a rămas, din ianuarie 2025, fără pensie. Nu este singurul. Viorel Văduva, în vârstă de 72 de ani, trăiește în străinătate de mai bine de două decenii și, de aproape șapte ani, primește pensia din România. Sau cel puțin așa ar trebui.

În ianuarie, banii nu au mai venit. A început să scrie, să sune, să trimită mai multe emailuri către Casa de Pensii Sector 6, instituția de care aparține. I s-a răspuns sec: „Nu ați trimis certificatul de viață.” Doar că Viorel Văduva îl trimisese, ca în fiecare an – și are dovada.

„Am primit pensia în octombrie, noiembrie și decembrie. Dacă nu ar fi ajuns certificatul de viață, nu mi-ar fi fost virați banii atunci. Nu are logică”, explică pensionarul.

Conform legii, românii cu domiciliul în străinătate trebuie să transmită de două ori pe an certificatul de viață. Dacă documentul nu este înregistrat, plata pensiei se suspendă. În teorie, odată ce certificatul ajunge, pensia se reia, cu tot cu restanțe. În practică, sistemul dă rateuri.

„Mi s-a spus că, dacă nu primesc un număr de înregistrare pentru certificatul de viață, trebuie să îl retrimit. Dar eu de unde să știu dacă ei citesc emailurile sau nu? În plus, mi s-a răspuns că sistemul lor digital este în actualizare și că va dura două luni până reintru în plată”, precizează Viorel Văduva.

După aproape cinci luni fără venit, Viorel a primit în mai pensia pe luna respectivă. Dar banii pe ianuarie, februarie, martie și aprilie au rămas în aer. A depus o plângere prealabilă la Casa Națională de Pensii și a primit doar un număr de înregistrare. Niciun răspuns concret.



„Am scris și președintelui Casei Naționale și Casei de Pensii Sector 6. Nimeni nu mi-a spus de ce mi-a fost oprită pensia. Doar tăcere”, mai spune pensionarul.

Nu este un caz izolat. Viorel Văduva spune că mai știe cel puțin patru români din Canada care nu au mai primit pensia de la începutul anului.

Situația este agravată de faptul că, pentru a rezolva problema personal, Viorel Văduva ar trebui să vină în România – un drum care l-ar costa peste 1.000 de dolari canadieni, doar pentru a cere fizic niște bani care, spune el, sunt ai lui.

„E absurd să cheltui mai mult decât primesc. Și poate chiar se bazează pe asta, că vom renunța”, crede el.

În plus, pensionarul mai precizează că nu are acces la informații actualizate despre pensia lui. Nu primește cupoane, nu a fost informat oficial despre eventuale recalculări. Primește doar niște bani în cont, fără nicio explicație: „Nu știu nici măcar cât e pensia recalculată. Primesc banii în bancă și atât. Nimic oficial.”

Ironia face că, deși pensia românească nu este impozitată în România, statul canadian o taxează integral. Și, potrivit acordului bilateral semnat de România și Canada, această asimetrie fiscală nu funcționează în ambele sensuri.

„Dacă aș trăi în România și aș primi pensie din Canada, statul român nu ar avea voie să mă taxeze. Dar Canada taxează pensia din România”, explică acesta.

Oficialii Casei de Pensii a municipiului Bucureşti au declarat, pentru Antena3.ro, că ultimul certificat de viaţă înregistrat pe numele lui Viorel Văduva datează din 6 martie 2025, acesta fiind motivul pentru care nu şi-a primit pensia.

Pe prima pagină a site-ului nostru sunt adresele clare de email unde pot fi trimise aceste certificate. Acolo se strâng toate, dacă sunt trimise în altă parte, se pierd pe circuit. Domnul Văduva nu a primit restanţele în luna martie, deoarece pensiile erau deja plătite. Acea tranşă de pensii din luna martie plecase deja. Aceste tranzacţii se fac prin STS, nu om cu om”, a declarat Cristiana Dumitrescu, directorul executiv al Casei de Pensii a municipiului Bucureşti. 

Totuşi, plata pensiei a întârziat cu o lună.

Probabil din cauza activităţii şi a volumului mare de muncă”, justifică aceasta întârzierea.

Totuşi, cele mai mari întârzieri sunt înregistrate în sistemul naţional la recalcularea pensiilor şi la emiterea deciziilor noi de pensionare. Totul, din cauza unui soft care nu e funcţional, deşi ar fi trebuit să fie încă din toamna anului trecut, pe care Casa Naţională de Pensii a plătit aproape 2,5 milioane de euro.

Contractul trebuia să asigure mentenanța unui sistem informatic, dar acesta nu merge. Una din firmele care a câștigat contractul de mentenanță avea 3 angajați. (...) Contractul a fost semnat cu o asociere de 2 firme: Wing Leading Edge și Arobs Systems”, scria Newsweek în toamna lui 2024.

La mai bine de opt luni distanţă, problema încă nu s-a rezolvat, spre exasperarea şefilor caselor de pensii judeţene, care primesc reclamaţii pe bandă rulantă.

Mă înjură toată lumea, inclusiv apropiaţii, că nu îşi primesc pensiile. Este vorba despre acele recalculări şi din toamna anului trecut primim doar promisiuni. Nimic concret. Să ni se dea şi nouă un termen, să ştim când se va implementa. La nivel naţional ar fi vorba de 180.000 de dosare aflate în această situaţie, deşi modulul de calcul trebuia finalizat de încă de anul trecut. Am înţeles că această aplicaţie de recalculare este în testare în luna iunie, dar nu ştiu când va fi funcţională cu adevărat”, spun surse din Casa Naţională de Pensii, pentru Antena3.ro.

Oficialii Casei Naţionale de Pensii nu răspund la solicitările presei. A trecut aproape o lună de când Antena3.ro a trimis o serie de întrebări cu privire la problemele de funcţionare ale noului soft informatic şi la numărul de dosare care îşi aşteaptă o rezolvare corectă. 

Luna trecută, doi pensionari din Bucureşti anunţau Antena3.ro că nu şi-au primit pensiile după luni întregi de aşteptare. Au avut parte doar de promisiuni, drumuri la ghişee și ignoranță instituțională. Iar problema s-a rezolvat abia după ce a intervenit presa.

„După 42 de ani de muncă, nu credeam că va trebui să mă lupt atât pentru un drept ce mi se cuvine. Nu înțeleg ce se întâmplă, de ce nu ni se răspunde, de ce trebuie să așteptăm atât pentru banii pe care îi merităm. Că noi ne-am plătit taxele la timp vreme de zeci de ani”, a povestit unul dintre cei doi pensionari.

„Au fost două erori. Sunt 500.000 de oameni la plată. E un volum mare de muncă. Ne cerem scuze. A fost o eroare umană. Suntem 20 de oameni pe un sector cu 100.000 de dosare. Nu a fost rea voință. Oamenii sunt îndreptățiți să fie supărați”, a declarat Cristiana Dumitrescu la acea vreme.

 

 

×
x close