Antena 3 CNN Actualitate Social Noi schimbări în Codul Rutier. Dispozitivul pe care șoferii îl pot folosi când sunt la volan

Noi schimbări în Codul Rutier. Dispozitivul pe care șoferii îl pot folosi când sunt la volan

Mai multe modificări legislative aduse Codului Rutier îi pun la încercare specialiști. Ultimele reglementări arată că poți folosi tableta la volan, dar nu și telefonul, iar autobuzele din Capitală vor avea dreptul de a putea circula și pe linia de tramvai.

Noi schimbări în Codul Rutier. Dispozitivul pe care șoferii îl pot folosi când sunt la volan
Sursa foto: Pixabay
de Maria Sabu    |    02 Iul 2020   •   18:10

Folosirea dispozitivelor electronice la volan nu este singura schimbare adusă codului rutier. În Capitală a fost legiferată circulația autobuzelor pe liniile de tramvai, iar specialiștii sunt de părere că s-ar fi renunțat la siguranța rutieră.

Amendă pentru folosirea telefonului la volan

În trafic, se pare că șoferii pot utiliza anumite dispozitive, fiind vorba despre tabletă. Telefoanele mobile rămân în continuare interzise la volan pentru șoferi, iar nerespectarea regulilor le va aduce participanților la trafic o amendă de 500 de lei.

Circulația autobuzelor pe linia de tramvai

Autobuzele ar putea circula pe linia de tramvai în capitală, scrie Digi24. Se pare însă că decizia, luat pentru a le permite o deplasare mai rapidă autobuzelor, a stârnit o serie de controverse în rândul specialiștilor.

Experții sunt de părere că deplasarea autobuzelor pe linia de tramvai ar putea îngreuna mai mult circulația, în loc să o fluidizeze.

Decizia se pare că este considerată mai mult periculoasă, având în vedere că astfel s-ar putea aglomera excesiv stațiile de tramvai și s-ar putea crea și blocaje în cazul în care autobuzele vor suferii defecținui.

„Nu avem gabaritul necesar, aglomerăm foarte mult stațiile de tramvai și riscăm să nu încapă călătorii pe refugiile respective. Sunt intemperii, se poate derapa foarte ușor pe linia de tramvai, se lungește distanța de frânare când linia este umedă, nu mai vorbesc de calitatea infrastructurii. (...) Să ne gândim că se defectează un autobuz între stații și eu am gardurile de protecție.

Mașina de intervenție nu are gabarit 100% Până la urmă pe unde îl scoți? După aceea blochez și linia de tramvai”, a explicat Dan Trifu, director Eco Civica, pentru Digi24.

Obligativitatea absolvirii a 10 clase pentru deținerea permisului auto, la stadiul de proiect

Anumite propuneri cu privire la schimbarea Codului Rutier au rămas însă la stadiul de proiect. Este vorba despre adoptarea unor teste medicale suplimentare, aplicate în cazul vârstnicilor, dar și obligativitate absolvirii a 10 clase pentru a putea da examenul auto.

"Vorbim despre obligativitatea celor care doresc să obțină permisul de conducere de a deține cel puțin 10 clase dar și despre introducere unor teste și examene medicale suplimentare pentru șoferii în vârstă. Niciuna din prevederi nu au intrat în vigoare de la 1 iulie”, a explicat Cosmin Andreica, reprezentat al polițiștilor, pentru Digi24.

Și în cazul persoanelor cu deficiențe de auz se dorește schimbare regulilor. Aceștia ar putea semnala deficiența de auz celorlalți șoferi din trafic, printr-un sticker lipit de automobilul pe care îl condu, scrie sursa citată anterior.

×
Subiecte în articol: codul rutier schimbari tableta
Parteneri
Harta clanurilor interlope din estul României
x close