
Adrian Tilea și Cristina Vișan sunt două dintre persoanele care, deși au decizii de pensionare, nu și-au primit nici până azi prima pensie. Niciun leu. Niciun răspuns clar. Doar promisiuni, ghișee, drumuri și ignoranță instituțională. Iar problema s-a rezolvat abia după ce a intervenit presa.
Adrian Tilea a ieșit la pensie în octombrie 2024. De șapte luni trăiește cu incertitudinea unui om care și-a încheiat socotelile cu piața muncii, dar nu și-a primit drepturile pentru care a contribuit zeci de ani.
„În 24 februarie am fost la ghișeu. Doamna care m-a preluat mi-a spus: «dacă nu primiți pensia în martie, sigur o primiți în aprilie». Suntem în mai. N-am primit nimic. În lipsa unui răspuns, mă simt ignorat”, a povestit acesta, pentru Antena3.ro.
„Bună ziua, vă rog să îmi spuneți când primesc prima pensie. Vă rog să găsiți mai jos decizia”, scrie într-un email trimis către Casa de Pensii a Sectorului 5 Adrian Tilea, în data de 14 aprilie, la luni distanță după ce și-a primit decizia de pensionare. Nici azi nu a primit răspuns la acele emailuri.
Alt sector, aceeași problemă
La fel se întâmplă și cu Cristina Vișan, pensionată prin decizie emisă în februarie 2025. Soțul ei, Mihai Vișan, spune că, în ciuda nenumăratelor drumuri făcute la Casa de Pensii Sector 6, nimic nu s-a schimbat. Femeia nu are nici pensie, nici recalculare, nici drepturi achitate pentru perioada lucrată după depunerea dosarului. Doar tăcere și frustrări.
„De la 1 martie, nu am niciun venit. Trăim doar din pensia soțului și nu este ușor. Dar să știți că sunt alții în situații mai grave decât a mea. Am întâlnit la Casa de Pensii oameni mulți care stau la coadă și cer același lucru: respectarea unei decizii emise de statul român. Eu încă sunt în putere, dar oamenii ăia sunt foarte bolnavi și așteaptă cu orele”, explică femeia.
Mai mult, Cristina Vișan a înaintat și un memoriu la Ministerul Muncii, minister ce a căutat soluții tot printr-un email trimis Casei de Pensii a Sectorului 6. Nici ministerul n-a primit vreun răspuns la solicitarea sa.
„După 42 de ani de muncă, nu credeam că va trebui să mă lupt atât pentru un drept ce mi se cuvine. Nu înțeleg ce se întâmplă, de ce nu ni se răspunde, de ce trebuie să așteptăm atât pentru banii pe care îi merităm. Că noi ne-am plătit taxele la timp vreme de zeci de ani”, mărturisește femeia.
Cazurile celor doi nu sunt excepții, ci simptomele unui sistem care se sufocă sub greutatea propriei incompetențe.
Contactați de Antena3.ro, oficialii Casei de Pensii a Municipiului București dezvăluie dimensiunea reală a problemei.
„Au fost două erori. Sunt 500.000 de oameni la plată. E un volum mare de muncă. Ne cerem scuze. Vineri se face plata. A fost o eroare umană. Suntem 20 de oameni pe un sector cu 100.000 de dosare. Nu a fost rea voință. Oamenii sunt îndreptățiți să fie supărați”, a declarat Cristiana Dumitrescu, director executiv al Casei de Pensii București.
Potrivit legii, după ce o decizie de pensionare este emisă și nu este contestată, ea devine definitivă în termen de 30 de zile. De la acel moment, statul este obligat să pună în plată pensia în cel mult 30 de zile. Cu alte cuvinte, plata ar trebui să înceapă cel târziu la 60 de zile de la emiterea deciziei.
Întârzierile de luni de zile, așa cum s-a întâmplat în cazurile prezentate mai sus, nu mai sunt simple „erori umane”. Sunt abuzuri birocratice, cu efecte directe asupra vieții unor oameni care au muncit zeci de ani. Oameni care nu mai cer privilegii. Ci doar dreptul lor. La timp. Fără umilință.