Antena 3 CNN Actualitate Social Sorina și familia adoptivă au pierdut duminică primul avionul spre America. Reacția Poliției de Frontieră

Sorina și familia adoptivă au pierdut duminică primul avionul spre America. Reacția Poliției de Frontieră

Sorina și familia adoptivă au pierdut duminică primul avionul spre America. Reacția Poliției de Frontieră
Sursa foto: foto- captură Antena 3
22 Iul 2019   •   14:32

Familia adoptivă a Sorinei împreună cu fetița au ales să zboare duminică spre Statele Unite cu compania Tarom. 

Când au ajuns în punctul vamal şi au înaintat documentele lor şi ale Sorinei  pentru a fi verificate, toţi angajaţii au început să se agite. Le-au fost controlate bagajele la sânge, iar actele le-au fost ridicate pentru o verificare „mai amănunţită”.

Gabriel Săcărin a întrebat în repetate rânduri „De ce nu ne permiteţi să plecăm?”, dar nu a primit niciun răspuns. Până la urmă, avionul spre America în care ar fi trebuit şi ei să fie a decolat, scrie adevarul.ro.  Angajaţii Tarom şi-au cerut scuze pentru situaţia creată. Soţii Săcărin au reuşit să-şi păstreze calmul şi au cumpărat alte bilete de avion. Două ore mai târziu, cei doi părinţi şi fiica lor au reuşit să plece spre America.

Reacția Poliției de frontieră.

”În data de 21.07.2019, la ora 5.15, la Aeroport Internaţional Henri Coandă, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, doua persoane care s-au legitimat cu paşapoarte emise de autorităţile din SUA. Acestea călătoreau împreună cu un minor, pentru care au prezentat un paşaport românesc.


Conform procedurilor specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări amănunţite cu privire la documentele de călătorie ale minorului (uzuale în situaţia călătoriei în străinătate a unui cetăţean român minor), inclusiv hotărâri ale instanţei, pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile de ieşire din ţară de către acesta, în conformitate cu Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că persoanele îndeplineau toate condiţiile prevăzute de lege, fiindu-le permisă continuarea călătoriei.


Menţionăm faptul că pe timpul derulării procedurilor respective, cursa programată să decoleze la ora 5.35, a închis poarta de îmbarcare, motiv pentru care persoanele  respective si-au reprogramat călătoria la o cursa în direcţia Frankfurt, în aceeaşi dimineaţă. 


De asemenea, facem precizarea că pe timpul derulării verificărilor de frontieră, părinţii au manifestat o atitudine deschisă pentru a pune la dispoziţia poliţiştilor de frontieră înscrisurile necesare cu privire la călătoria minorului”, se arată într-un comunicat al instituției.

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close