Antena 3 CNN Actualitate Social Taxă eliminată de la 1 iunie. Cu ce bani rămân românii în buzunar

Taxă eliminată de la 1 iunie. Cu ce bani rămân românii în buzunar

Începutul verii aduce pentru români eliminarea uneia dintre taxele pe care aveau obligaţia să o achite.

Taxă eliminată de la 1 iunie. Cu ce bani rămân românii în buzunar
Sursa foto: unsplash.com
de Alexandra Dima    |    29 Mai 2023   •   10:10

Începând cu data de 1 iunie 2023, românii nu vor mai fi obligați să plătească o taxă, conform unui proiect de ordin al Ministerului Transporturilor.

Astfel, românii care se îndreaptă spre mare nu vor mai trebui să plătească taxa de pod de la Fetești, de pe Autostrada Soarelui. Măsura intră în vigoare datorită unui proiect de ordin al lui Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, dar este valabilă până în ultima zi a verii, 31 august 2023.

Suspendarea tarifului de folosite a podului de la Fetești urmează să intre în vigoare pentru toate categoriile de vehicule, fără nicio restricție, până în momentul în care lucrările pentru reabilitarea podului se vor încheia.

Cu toate acestea, conform documentului pregătit de Ministerul Transporturilor, perioada nu trebuie să treacă de data de 31 august 2023. Pentru perioada de trei luni, cât timp va fi suspendată taxa, bugetul va avea cu aproximativ 52 de milioane de lei.

Aşadar, începând cu data de 1 septembrie 2023, taxa va fi reintrodusă.

Potrivit CNAIR, lucrările de reabilitare a podului au început din luna februarie a acestui an, peste brațul Borcea. Acesta se situează pe Autostrada A2 și, pe perioada în care se vor desfășura lucrările, Calea II de circulație a fost închisă.

×
Subiecte în articol: eliminare taxa
Parteneri
Surse: PSD l-ar susţine pe Piedone la Primăria Capitalei
x close