Antena 3 CNN Actualitate Şedinţa de guvern, amânată pentru joi. Premierul este convins că toţi miniştrii vor fi prezenţi la şedinţă

Şedinţa de guvern, amânată pentru joi. Premierul este convins că toţi miniştrii vor fi prezenţi la şedinţă

Şedinţa de guvern, amânată pentru joi. Premierul este convins că toţi miniştrii vor fi prezenţi la şedinţă
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
20 Iun 2017   •   13:24

Update:  Şedinţa Executivului se amână până joi, când ”premierul este convins că toţi miniştrii vor fi prezenţi la şedinţă”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu.

Anunţul purtătorului de cuvânt al Guvernului vine în contextul în care miercuri urmează să fie votată moţiunea de cenzură în plenul reunit al Parlamentului.

Update: Şedinţa de guvern, amânată după ce delegatului Ministerului Justiţiei i s-a făcut rău, transmite Antena 3.

Şedinţa de guvern, care urma să aibă loc, marţi, la ora 12.00, se amână după ce Mariana Moţ a anunţat că nu poate participa la şedinţa de guvern, ea fiind delegată de către ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Şedinţa ar fi putea fi ţinută dacă ministrul deleagă atribuţiile altui secretar de stat.

Înainte de anunţul Marianei Moţ, surse guvernamentale au afirmat că şedinţa de guvern s-ar putea amâna pentru câteva ore după ce PSD şi UDMR nu s-au înţeles nici marţi dimineaţă asupra pragului pentru folosirea limbilor minorităţilor în administraţie, urmând să aibă loc discuţii cu mai mulţi lideri politici.

Știre inițială: Sorin Grindeanu a ajuns în această dimineață la Palatul Victoria. La ora 12, premierul are stabilită o ședință de guvern în formă restrânsă.

Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, a anunţat în cursul zilei de ieri că în şedinţa Executivului vor fi adoptate acte normative urgente şi a precizat că la reuniune vor fi prezenţi fie miniştri, fie împuterniciţi ai acestora, secretari de stat sau secretari generali din ministere.

"Mâine (marţi - n.r.) este şedinţă de guvern. Se adoptă toate actele normative urgente. Adică am făcut un pic de ordine aici şi premierul îşi face datoria de prim-ministru, eu ca secretar general, ceilalţi membri ai Guvernului. Repet, mâine se adoptă acte normative, ordonanţe, hotărâri de guvern, decizii, în aşa fel încât ţara să fie pe linia de plutire, chiar într-o situaţie de criză pe care domnul Dragnea a provocat-o din motive pe care, sigur, nu le-a explicat încă, la un moment dat poate o să le explice", a declarat Victor Ponta, luni seară, la România TV.

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close