Antena 3 CNN Actualitate Atenție la vitaminele din magazine! Când nu sunt recomandate suplimentele alimentare. Medic: ”Cel mai bun pas pentru a nu ne îmbolnăvi este...”

Atenție la vitaminele din magazine! Când nu sunt recomandate suplimentele alimentare. Medic: ”Cel mai bun pas pentru a nu ne îmbolnăvi este...”

Organismul în sezonul rece nu mai are la dispoziție aceleași resurse ca în timpul verii. Așa că apelăm la pastile. Medicul Sandra Alexiu ne spune dacă e bine sau nu să luăm suplimente alimentare și ne ajută cu sfaturi prin care să ne protejăm organismul iarna.

Atenție la vitaminele din magazine! Când nu sunt recomandate suplimentele alimentare. Medic: ”Cel mai bun pas pentru a nu ne îmbolnăvi este...”
Sursa foto: pixabay
de Andreea Cigolea    |    25 Noi 2020   •   11:00

”Trebuie să știm că, în sezonul rece, organismul nu mai are la dispoziție toate resursele naturale cu care se apără vara. Deci nu prea mai avem crudăți, nu prea mai avem fructe de vară, așa că toate resursele noastre vitaminice vin din pastile. Însă pastilele nu sunt întotdeauna ceea ce ar trebui să fie. Sunt foarte multe suplimente nutritive pe piață, foarte multe reclame care ne îmbie, însă asta nu înseamnă că sunt și utile. 

Vitaminele naturale sunt cele mai recomandate

Cele mai bune vitamine sunt cele din surse naturale, pentru că se absorb în organism mult mai ușor, și nu e nevoie de doze foarte mari, însă trebuie să știm că atunci când prelucrăm termic orice, legume, fructe sau carne, toate vitaminele se cam distrug. Astfel încât este nevoie să avem în permanență crudități, să continuăm să mâncăm salate și să avem la dispoziție lucruri naturale pe masă, chiar și în sezonul rece”, a declarat medicul. 

Potrivit acestuia, suplimentele se folosesc doar în momentul în care nu pot fi asigurate rațiile zilnice de vitamine din hrană. Însă acestea pot fi evitate total dacă există un regim de viață sănătos. 

”Cel mai bun pas pentru a nu ne îmbolnăvi de gripă este să ne vaccinăm”

Însă hrana nu ne protejează întotdeuna și de boli.

”Cel mai bun pas pentru a nu ne îmbolnăvi de gripă este să ne vaccinăm. Acolo vedem ce înseamnă un virus pentru care nu avem nicio formă de apărare, și ar trebui să învățăm această lecție, atât timp cât avem o formă de apărare, respectiv vaccinul împotriva gripei, trebuie să ne vaccinăm ca să scăpăm de această amenințare. 

O alimentație corectă, un somn bun face cât orice alte produse de imunitate și să nu mai solicităm cu insistență de la medici pastile de imunitate, pentru că imunitatea nu se găsește sub formă de pastile”, mai spune Sandra Alexiu.

Arborele genealogic ne ajută să nu ne îmbolnăvim

Mai mult decât atât, aceasta este de părere că fiecare trebuie să privească spre arborele genealogic, să vadă ce boli are în familie și astfel să adopte un stil de viață prin care să poată preveni aceste afecțiuni. 

”De exemplu, dacă avem în familie diabet, e bine să ajungem să nu fim obezi și să nu fumăm, pentru că aceștia sunt factori de risc pe care îi putem controla. Dacă nu putem controla zestrea genetică, măcar să controlăm ceea ce putem. Respectiv o alimentație sănătoasă, să renunțăm la fumat, la tot felul de vicii, cum ar fi băuturile răcoritoare care nu sunt recomandate, sau energizante, alcool” a concluzionat Sandra Alexiu. 

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close