Antena 3 CNN Actualitate Patronul clubului „Expirat” din București a fost reținut pentru trafic de droguri

Patronul clubului „Expirat” din București a fost reținut pentru trafic de droguri

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 15:17 17 Iun 2025 Modificat la 16:38 17 Iun 2025
andrei sosa patron expirat bucuresti
Andrei Șoșa, patronul clubului „Expirat” din București. Sursa foto: Facebook/ Andrei Șoșa

Andrei Șoșa, patronul clubului „Expirat” din Capitală, în vârstă de 46 de ani, a fost reținut marți de procurorii DIICOT pentru trafic intern și internațional de droguri, după ce în autoturismul și locuința lui au fost găsite aproape 300 de comprimate de Zolpidem, droguri pe care le-a adus din Marea Britanie, potrivit surselor Antena 3 CNN.

„Din probele administrate a rezultat că, în luna mai 2025, inculpatul a procurat din Marea Britanie 300 de comprimate ce conțin ca substanță activă Zolpidem (drog de risc), destinate comercializării, pe care le-a introdus în țară prin intermediul unei societăți de servicii poștale și curierat. De asemenea, la data de 16 iunie 2025, a deținut, în autoturismul său, alte 10 comprimate, cu aceeași substanță activă.

În urma percheziției efectuate la domiciliul inculpatului, pe raza județului Ilfov, au fost găsite și ridicate 283 comprimate care conțin ca substanță activă Zolpidem, 52 comprimate având ca substanță activă Clonazepam, precum și altele aflate în curs de expertizare, o cantitate de canabis, o colecție numismatică, mai multe mini lingouri de aur, 2 Bitcoin, sume de bani în lei, euro, franci elvețieni, dolari SUA și lire sterline, precum și alte mijloace de probă”, a anunțat DIICOT într-un comunicat de presă.

Andrei Șoșa va fi dus în fața unui judecător de la Tribunalul București cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Comunicatul oficial al DIICOT

La data de 17 iunie  2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 46 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc.

Din probele administrate a rezultat că,  în luna mai 2025, inculpatul a procurat din Marea Britanie 300 de comprimate ce conțin ca substanță activă Zolpidem (drog de risc), destinate comercializării, pe care le-a introdus în țară, prin intermediul unei societăți de servicii poștale şi curierat.

De asemenea, la data de 16 iunie 2025, a deținut, în autoturismul său, alte 10 comprimate, cu aceeași substanță activă.
În urma percheziției efectuate la domiciliul inculpatului, pe raza județului Ilfov,  au fost găsite și ridicate 283 comprimate care conțin ca substanță activă Zolpidem, 52  comprimate având ca substanță activă Clonazepam, precum și altele aflate în curs de expertizare, o cantitate de canabis, o colecție numismatică, mai multe mini lingouri de aur, 2 bitcoin,  sume de bani în lei, euro, franci elvețieni, dolari SUA și lire sterline, precum și alte mijloace de probă.

Astăzi, a fost sesizat  judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

×
x close