Antena 3 CNN Actualitate Bogdan Olteanu, arest la domiciliu în dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu

Bogdan Olteanu, arest la domiciliu în dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu

Bogdan Olteanu, arest la domiciliu în dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu
Sursa foto: Foto: Agerpres
29 Iul 2016   •   19:49

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reţinut joi noaptea de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru trafic de influenţă în dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada iulie - noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării.

 

UPDATE 19.49 - Bogdan Olteanu va fi plasat în arest la domiciliu.

Avocatul lui Bogdan Olteanu a precizat că a contesta deja măsura.

”Măsura maximă preventivă pentru ce este în dosar este controlul judiciar”, susține apărătorul lui Olteanu.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au respins vineri cererea DNA de arestare preventivă a viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu, acesta fiind plasat în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. 

Decizia nu este definitivă. 

Bogdan Olteanu a aşteptat decizia în sala de judecată, însă el va fi dus în arestul Poliţiei Capitalei, de unde va fi eliberat vineri noaptea, la expirarea ordonanţei de reţinere, în jurul orei 24.00., potrivit agerpres.ro.

Bogdan Olteanu a fost reţinut joi noapte sub acuzaţia că, în perioada iulie - noiembrie 2008, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. 

"În perioada iulie - noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la un om de afaceri ( n.r. - Sorin Ovidiu Vîntu) suma de 1.000.000 de euro şi sprijin electoral, constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării (n.r. - Liviu Mihaiu). Banii au fost remişi de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic", susţin procurorii DNA. 

Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Bogdan Olteanu, Liviu Mihaiu a fost numit la data de 18 septembrie 2008 în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. 

Procurorii susţin că suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Bogdan Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea, în sediul unui partid politic. 

De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat. 

În acest context, din dispoziţia omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro. 

UPDATE: Bogdan Olteanu a recunoscut că a discutat în 2008 cu Călin Popescu-Tăriceanu despre numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, însă a susţinut că a făcut acest lucru din convingere, nu în schimbul unor foloase materiale pe care le-ar fi primit de la Sorin Ovidiu Vîntu, potrivit informaţiilor din referatul prin care procurorii DNA cer vineri arestarea preventivă a viceguvernatorului Băncii Naţionale.

Conform sursei citate, Olteanu a recunoscut şi faptul că în anul 2008 a avut periodic întâlniri cu Sorin Ovidiu Vîntu, care i-a cerut să-l susţină pe Liviu Mihaiu, iar solicitarea omului de afaceri a coincis cu propriile sale opinii asupra persoanei care ar fi trebuit numită în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

La rândul său, Sorin Ovidiu Vîntu a recunoscut săvârşirea faptelor, dar a susţinut că Bogdan Olteanu i-a cerut două milioane de euro în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu, un milion fiind în interes personal.

UPDATE: Primele imagini cu Bogdan Olteanu, adus în fața judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Presa nu are acces în sală.

UPDATE: Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) vor judeca vineri, de la ora 15,00, cererea DNA privind arestarea preventivă a viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu, acuzat de trafic de influență.

BNR, prima reacție după reținerea lui Bogdan Olteanu

Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de inculpatul Olteanu Bogdan, persoana respectivă a fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane, precizează DNA.

Surse judiciare: Bogdan Olteanu ar fi recunoscut traficul de influență

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, Bogdan Olteanu ar fi recunoscut în timpul audierilor că s-a dus să discute cu Sorin Ovidiu Vîntu pe tema numirii guvernatorului Deltei Dunării în 2008 (n.r. - Liviu Mihaiu). Sursele au arătat că acesta nu a recunoscut că a primit bani. Aceleaşi surse au precizat că banii au fost duşi la Bogdan Olteanu cash printr-un intermediar al lui Vîntu.

Suma despre care se vorbeşte în acest caz s-ar ridica la aproximativ 1 milion de euro, dar se face referire şi la sprijin electoral, servicii de marketing şi consultanţă pentru traficarea influenţei în vederea numirii guvernatorului Deltei Dunării, zonă în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu avea interese economice, au mai spus sursele citate.

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus joi dimineaţa la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu o autospecială de la Penitenciarul Rahova. El a venit la DNA în legătură cu un memoriu pe care l-a înaintat procurorilor anticorupţie.

Reacția lui Liviu Mihaiu, după ce numele său a apărut în noul dosar al lui Vîntu

Ulterior, în presă au apărut informaţii potrivit cărora Călin Popescu-Tăriceanu şi Bogdan Olteanu ar fi implicaţi într-un nou dosar al lui Sorin Ovidiu Vîntu privind fapte de corupţie în legătură cu numirea lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării, însă preşedintele Senatului a refuzat să le comenteze.

Reacții la reținerea lui Bogdan Olteanu

Victor Ponta, mesaj cu subînțeles după reținerea lui Bogdan Olteanu: ”Faptul că în 2008 Alinuța îsi bea cafeluța chiar cu inculpatul este un detaliu irelevant”

Europarlamentar: Reținerea lui Bogdan Olteanu, o pată pe obrazul BNR. Alina Gorghiu să dea explicații

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close