Andreea Cigolea este realizatorea emisiunii ”Sfat de Sănătate” și prezentator al jurnalelor de ştiri Antena 3 CNN.
Cu o vechime de peste 10 ani in presă, a început ca redactor în presa scrisă la Prosport, a continuat in online ca redactor la tabloidul Cancan și apoi în televiziune, la Kanal D și la Antena 3 CNN.
Dr. Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara trage un semnal de alarmă și îi îndeamnă pe români să fie atenți la căpușe.
Mâncăm roşii stropite bine cu insecticide şi culese imediat, ca să se coacă în magazine. Din păcate acest lucru nu este valabil numai pentru tomate, ci pentru mai toate legumele. Deși nu avem cum să știm cu siguranță ce mâncăm, e important să ne ghidăm după câteva aspecte.
Specialiștii trag un semnal de alarmă cu privire la șerpii veninoși de pe plajele sălbatice din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Întrucât au apărut viperele de stepă, inspectorii ARBDD recomandă respectarea traseelor turistice aprobate pentru ca turiştii să nu fie expuşi la muşcăturile şerpilor veninoşi.
Ministerul Transporturilor anunță că de la 1 august, Metrorex și STB oferă bilete comune oferă acces pentru 90 minute în rețeaua supraterană, împreună cu un acces la rețeaua de metrou. Cresc și prețurile biletelor: de la 1,3 lei la 3 lei la STB, de la 2,5 lei la 3 lei la Metrorex.
Stomatologia este o activitate în continuă actualizare medicala și tehnologică, de aceea, în toate ariile ei digitalul a eficientizat activitatea zilnică prin aparatura în continuă transformare. Doctor Nuțu Toader, medic stomatolog, ne povestește despre digitalizarea în stomatologie.
Bilanț COVID-19 din 12 iulie 2021. Grupul de Comunicare Strategică a publicat ultimul bilanţ al pandemiei de COVID-19, iar ultimele date arată că au fost înregistrate 39 cazuri noi și 55 de persoane internate la ATI, în România, în ultimele 24 de ore.
Alimentația joacă un rol extrem de important în prevenţia cancerului. Astăzi aflăm de la dr. Laura Ene care sunt tipurile de cancer care se dezvoltă din cauza alimentației dezechilibrate, dar și ce alimente nu trebuie să lipsească din dieta unui pacient oncologic.
Astăzi aflăm cauzele unei respiraţii urât mirositoare. Medicul stomatolog Ada Epistatu ne ajută să înţelegem de ce uneori avem halenă şi când avem probleme de respiraţie din cauza danturii şi când de la stomac.
Astăzi aflăm tot ce este necesar să ştim despre cuperoza rozacee. Dermatologul Ana Maria Vişinescu ne spune de la ce apare această afecţiune a pielii şi mai ales la ce să avem grijă acum în sezonul cald, în caz că suferim de cuperoză.
Evoluţia este o etapă firească care şi-a pus amprenta asupra celor mai importante domenii de activitate, astfel și în cadrul consultațiile stomatologice, schimbând, în beneficiul pacientului, modul de desfășurare al acestora, dar și intervențiile dentare în sine. Medicul stomatolog Nuțu Toader ne explică această abordare diferită când vine vorba de etapizarea și soluționarea tuturor problemelor stomatologice ale unui nou pacient.
Astăzi aflăm ce este abuzul emoțional și cum se manifestă. Psihologul George Bozgă atrage atenția despre importanța abuzului emoțional în cuplu și ne spune și cum îi putem pune punct.
Toată România are în continuare probleme cu căpușele. Medicul Adrian Marinescu ne spune astăzi cum recunoaștem o mușcătură de căpușă, cum o extragem, dar și care sunt complicațiile în cazul unei mușcături.
Bilanţ COVID-19 din 29 iunie 2021. Grupul de Comunicare Strategică a publicat ultimele date înregistrate în ultimele 24 de ore, în România: 73 de noi cazuri de infectare și 80 persoane internate la ATI.
Astăzi vorbim despre intoleranța la histamină. Expertul în boli metabolice și nutriție dr. Ruxandra Pleșa ne spune ce este histamina, în ce alimente găsim această substanță, dar și cum se manifestă intoleranța. Din fericire, această afecțiune se vindecă.
Bilanţ COVID-19 din 28 iunie 2021. Grupul de Comunicare Strategică a publicat ultimele date înregistrate în ultimele 24 de ore, în România: 37 de noi cazuri de infectare și 86 persoane internate la ATI.
O fată de 11 ani a devenit cea mai tânără mamă din Marea Britanie, după ce a născut la începutul acestei luni. Tânăra a rămas însărcinată la vârsta de 10 ani.
Dintr-o inima cât un pian s-a născut o casă unică în București. O poveste rară de dragoste a dus la construcția unei clădiri monument din Cotroceni. Horia Pipoș, fost ofițer în Armata Română, a convins-o pe marea artistă Aurelia Cionca să îi devină soție, după ce i-a făcut cadou o casă în formă de pian.