Iulia Gorgorin

Iulia Gorgorin  este editor video, dar si redactor de știri, în special pe zona social. Are experiență de peste 9 ani și a lucrat preponderent în cadrul trustului INTACT.

Iulia a absolvit Jurnalismul la Universitatea Media și în paralel a profesat și ca fotograf, cea mai mare pasiune a ei.

Contact: [email protected]
  • Numai de bine
    10 Noi, 17:45
    Iarna este cea mai grea perioadă pentru multe dintre florile de interior. Transformările prin care trec sunt multe şi dacă nu pregătim plantele aşa cum trebuie pentru lunile reci, şansele să le scoatem cu bine în primăvară sunt destul de mici. Aceste pregătiri încep chiar de acum, din toamnă.
    numai de bine oana matei plante iarna

    Cum pregătim plantele pentru iarnă

  • Numai de bine
    10 Noi, 17:10
    "Nu sunt o persoană suficientă de bună!" – aceasta este una dintre replicile pe care mulți dintre români și-o repetă în gând în fiecare zi. Potrivit specialiștilor, neîncrederea în sine pornește încă din copilărie și se datorează, de cele mai multe ori, comportamentului respingător pe care îl au părinții. Există rezolvare. Florin Alexandru, analist comportamental, vine cu explicații.
    numai de bine neincredere florin alexandru

    Cum ajunge neîncrederea să îţi distrugă viaţa

  • Actualitate
    10 Noi, 16:45
    Contradicţii în USR pe tema închiderii unităţilor de învăţământ. În timp ce Vlad Voiculescu prezintă măsura închiderii şcolilor ca una lipsită de fundamentare ştiinţifică având în vedere studiile care arată că gradul de transmitere al virusul în rândul copiilor este mai mic, primarul Braşovului dă de înţeles că măsura ar fi una binevenită şi a decis ca şi creşele să fie închise.
    scoala vlad voiculescu allen coliban usr

    Contradicții în USR pentru închiderea școlilor

  • Actualitate
    10 Noi, 15:10
    Kasimir Haliţchi, cel al cărui nume a ajuns să fie cunoscut în toată ţara acum 10 ani, după ce ar fi cerut mită celebrei trupe AC/DC, a ajuns şef peste toate încasările de pe autostradă. Membrii din staff-ul formaţiei AC/DC au acuzat în 2010 faptul că, ajunşi cu TIR-urile cu echipamente în vama Nădlac, au fost „taxaţi” de către mai mulţi controlori de acolo, inclusiv de către Haliţchi.
    ac dc trupa mita arad kasimir halitchi

    Cel care ar fi cerut mită trupei AC/DC a ajuns șef în agenţia de încasare a Vămii Nădlac

  • Actualitate
    10 Noi, 14:45
    Ana Iorga a vorbit la rubrica ''Pe cuvânt'' despre recorduri și ce înseamnă oare cu adevărat un record. ''Ion Boncea mi-a semnalat sintagma: record de infectaţi. Da, auzim mereu la ştiri şi în discursul persoanelor publice: record de infectări, record de infectaţi. În contextul pandemiei, oamenii se referă de fapt la cel mai mare număr de infectări, cel mai mare număr de infectați la un moment dat'', a spus Ana Iorga.
    ana iorga record pe cuvant

    Ana Iorga explică dacă este corect să spunem "record de infectări''

  • Actualitate
    10 Noi, 13:30
    Ceştile de porţelan ale Familiei Regale, racheta lui Horia Tecău şi o biblie veche de sute de ani dăruită de Otilia Sava sunt doar cîteva dintre obiectele valoroase care vor fi scoase la licitatie mâine pentru o cauză nobilă. Banii vor fi folositi pentru construirea primului pavilion al Centrului de Recuperare şi Refacere pentru militarii răniţi în teatrele de operaţii. Sunt sute de militari răniţi care şi-au servit tara cu toată dăruirea sunt peste 18.000 care au rămas cu traume adânci după socul din misiuni.
    licitatie caritabila militari raniti artmark

    Licitaţie caritabilă pentru militarii răniţi: Continuăm lupta ''Pentru cei rămași''

  • Actualitate
    10 Noi, 11:15
    1076 de bolnavi de COVID luptă acum pentru viața lor la Terapie Intensivă. În spitalele din București nu mai este niciun pat liber și la fel se întâmplă în foarte multe spitale din țară. În același timp, raportările privind infectările cu SARS-COv-2 sunt tot mai haotice. Numărul cazurilor raportate oficial, dar pentru care pacienții în cauză nu au primit rezultatul este tot mai mare.
    terapie intensiva capitala beatrice mahler drama

    Niciun loc la Terapie Intensivă în Capitală. Dr. Beatrice Mahler: ''Trăim o dramă!''

  • Actualitate
    10 Noi, 09:45
    Este criză de Remdesivir. Medicamentul vital pentru bolnavii de COVID nu se mai găsește în mai multe spitale din țară. Reprezentanții unităților medicale se plâng că mai au doar câteva doze și au cerut urgent să primească noi stocuri. Premierul Ludovic Orban a dat însă asigurări că România are suficiente doze de Remdesivir.
    alerta spitale criza remdesivir spitale doze

    Medicii sunt în alertă! Este criză de Remdesivir în mai multe spitale din ţară

  • Actualitate
    10 Noi, 09:30
    Medicul Adina Alberts a decis să facă publică rețeta cu schema clasică de tratament în cazul infectării cu SARS-Cov2. Adina Alberts spune că majoritatea a medicilor de familie sunt de acord cu această schemă de tratament, dar subliniază că medicamentele trebuie luate doar la indicația medicului de familie.
    adina alberts reteta schema covid 19

    Adina Alberts a publicat rețeta cu schema clasică de tratament pentru COVID-19

  • Alegeri parlamentare 2020
    09 Noi, 16:40
    Vicepreşedintele PSD, Mihai Tudose, a declarat că marţi va fi lansat programul de guvernare al social-democraţilor, într-un eveniment care va avea loc la Romexpo. ''Deocamdată avem mai multe soluţii. Ştim ce avem de făcut din a doua zi'', a spus Mihai Tudose.
    mihai tudose psd prim ministru in locul lui orban

    PSD anunță pe cine vrea să pună în locul lui Orban

  • Numai de bine
    09 Noi, 15:30
    Două dintre cele mai frecvente probleme ale persoanelor care lucrează de acasă sunt acumularea kilogramelor în plus și lipsa timpului liber. Probabil auzi și tu frecvent cum că job-ul făcut din propria locuință duce mereu la stat peste program și la vizite dese la frigiderul din bucătărie. Ei bine, am discutat cu un antrenor și am rugat-o să facă un plan de antrenament pentru toate persoanele care simt lipsa mișcării.
    antrenament sedentari dana popescu numai de bine

    Plan de antrenament pentru sedentari

  • Numai de bine
    09 Noi, 14:40
    Cu masca pe față mai bine de opt ore pe zi - așa își desfășoară activitățile din afara locuinței cei mai mulți dintre oameni. Potrivit specialiștilor, odată cu acest obicei au început să crească și numărul pacienților din cabinetele dermatologilor. Atenție, soluția nu este să renunțați la mască!
    gabriel balcangiu masca acnee numai de bine

    Cum îți aperi tenul de probleme cauzate de mască

x close