Tanczos Barna spune că nu existau informații la Ministerul Mediului despre ursul Arthur. Totodată, ministrul este convins că există și urși mai mari pe teritoriul României, după cum a afirmat marți, într-o conferință de presă.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu a vorbit, la Sinteza Zilei, despre intervenția președintelui Joe Biden la Summitul B9 și despre ce a transmis șeful SUA, președintelui Klaus Iohannis.
Primele patru evenimente care se vor desfășura cu public vor avea loc în perioada 14 – 16 mai, în București și Cluj, după cum a anunțat Ministerul Culturii.
Certificatul european de vaccinare, ce urmează să faciliteze deplasarea cetățenilor in interiorul Uniuni Europene a intrat în etapa testelor tehnice. Anunțul a fost făcut de Comisia Europeană.
Medicul Valeriu Gheorghiță a vorbit, la Antena 3, despre Maratonul de Vaccinare de la București și a făcut precizări cu privire la momentul în care România ar putea atinge imunitatea de masă.
Liderul UDMR a anunțat că pelerinajul de Rusalii de la Șumuleu Ciuc se va putea organiza în 2021. Kelemn Hunor a precizat că Guvernul a prelungit starea de alertă cu 30 de zile, dar pelerinajele religioase se vor putea ține în această perioadă.
Secretarul de stat Raed Aradaf a anunțat măsurile adoptate în cursul ședinței de Guvern de luni, 10 mai. Șeful CNSU a anunțat că starea de alertă se prelungește cu încă 30 de zile.
Luni, rata de infectare din Capitală a ajuns la 1,59 la mia de locuitori. În acest context, prefectul Capitalei, Alin Stoica, spune că se pot decide noi măsuri de relaxare a restricțiilor, după 48 de ore de la scăderea incidențe de COVID sub 1,5 la mia de locuitori.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a explicat, vineri, cum vor reveni elevii în bănci. Având în vedere că tot mai multe localități din România au o rata de infectare de 1 la mia de locuitori, peste 2 milioane de elevi vor merge, începând de luni, la școală.
Ministrul Economiei a vorbit, la Antena 3, despre măsurile de relaxare pe care Executivul le pregătește, dar și despre regulile care se aplică în cazul persoanelor ce vor să călătorească în România.
Mai multe state membre UE doresc formarea unei unități militare de intervenție rapidă, în situații de criză. Este vorba despre o forță de răspuns rapid, propusă inclusiv de țări precum Germania și Franța.