A scăpat de mărul din gât ca Albă ca Zăpada! Vezi ce i-a adus noroc unui bărbat din Galaţi

de Antena3.ro    |    28 Sep 2011   •   17:10
A scăpat de mărul din gât ca Albă ca Zăpada! Vezi ce i-a adus noroc unui bărbat din Galaţi Foto: free-stockphotos.com

Codrul e frate cu românul. Şi codrul, dar şi o groapă din asfalt, ar putea spune un bărbat din Galaţi, care e viu tocmai datorită ei. Bărbatul se înecase cu o bucată de măr. S-a dus la spital, însă leac nu s-a găsit. Medicii l-au trimis la Bucureşti. Şi aici intervine groapa. Ambulanţa a luat-o în plin, iar bărbatul s-a zdruncinat bine şi mărul a ieşit.

Avem o ţară, avem şosele, avem şi şoferi. Şi evident, gropi. Multe gropi. Şoferii aruncă vorbe de duh şi visează la autostrăzi. Autorităţile promit marea cu sarea, însă, la final, tot cu gropile rămânem. Una din Buzău, însă, e cu adevărat specială. Nu pentru că ar avea vreo formă mai ciudată sau că ar fi adâncă cât groapa Marianelor. E specială pentru că i-a salvat viaţa unui domn de 51 de ani din Galaţi.

Bărbatul a înghiţit bucata de măr, care a ajuns ulterior în bronhia stângă. De acolo, medicii ar fi putut-o scoate doar cu ajutorului unui bronhoscop, obiect care nu se afla în dotarea Spitalului din Galaţi. Aşa că au cerut ajutor la Bucureşti.

Pacientul a fost urcat în ambulanţă şi trimis de urgenţă spre Bucureşti. Şi, ca-ntro piesă de Caragiale, rezolvarea a venit pe drum.

Ambulanţa a făcut cale-ntoarsă către Galaţi. Iar pacientul e acum sănătos tun.

 
Get Adobe Flash player

Parteneri
x close