A vrut să zboare cu umbrela: Un copil din Baia Mare s-a aruncat de la etajul trei (VIDEO)

14 Sep 2010   •   10:38
A vrut să zboare cu umbrela: Un copil din Baia Mare s-a aruncat de la etajul trei (VIDEO) Foto: dipity.com

Un copil de 9 ani din Baia-Mare, a supravieţuit ca prin minune, după ce a sărit de la etajul trei al blocului în care locuia. Băiatul a rămas singur acasă şi se juca pe balcon. La un moment dat a pus mâna pe o umbrelă, şi, la fel ca eroii din desene animate, a crezut că poate zbura.

S-a ales cu leziuni minore, însă psihologii trag un semnal de alarmă asupra influenţei pe care o au programele TV asupra dezvoltării copiilor.

Băiatul, în vârstă de 9 ani, s-a aruncat în gol, cu o umbrelă, de la aproape zece metri. A căzut direct pe asfalt. O vecină a văzut ce s-a întîmplat şi a sunat imediat la urgenţe, apoi a mers să vadă ce păţise copilul. Din fericire, acesta nu era rănit grav.

Copilul a fost consultat de mai mulţi medici. Avea doar răni superficiale şi era foarte speriat. Strania întâmplare a fost cercetată şi de poliţişti.

Specialiştii îi avertizează pe părinţi să fie prudenţi cu programele pe care le urmăresc cei mici. De cele mai multe ori, lucrurile aparent inofensive au un impact puternic asupra psihicului lor.

Antena 3

 

x close