Au fost la un pas de a fi striviţi în macaraua lovită de elicopter, în Londra, dar o "intervenţie divină" i-a salvat

de A.M.P    |    17 Ian 2013   •   10:59
Au fost la un pas de a fi striviţi în macaraua lovită de elicopter, în Londra, dar o "intervenţie divină" i-a salvat Galerie foto (3) Foto: Agerpres/AP
Doi muncitori din Marea Britanie îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru "intervenţia divină" care a făcut ca ei să treacă la câteva minute distanţă pe lângă moarte.

Richard Moule şi colegul lui Nicki Biagioni trebuiau sa fie, miercuri dimineaţă, în macaraua din Londra, unde a avut loc nefericitul accident, soldat cu moartea a două persoane, scrie Daily Mail.

Cei doi angajaţi trebuiau să fie la munca la ora 07.00 dimineaţa, însă amandoi au dormit mai mult decât trebuia. A fost pentru prima data când au întârziat la locul de muncă, susţin aceştia.

"Eu şi colegul meu trebuia să fim la 7 fix la muncă, dar amândoi am întârziat pentru că nu ne-am trezit la timp. A fost pentru prima dată când am întârziat de când lucrez pe această macara. Cred ca aici este vorba despre intervenţia divină", a declarat Moule, tată a doi copii.

În momentul în care elicopterul s-a lovit de macara, bărbaţii erau la baza şantierului şi se pregăteau să urce.

"Am ajuns acolo la 07:45. Eram la baza şantierului când s-a întâmplat accidentul. Nu am auzit explozia, dar mi-am dat seama ca s-a întâmplat ceva când alarma de evacuare s-a pornit", a mai spus Moule.

"Primul lucru pe care l-am făcut apoi a fost să îmi sun soţia şi să îi spun că sunt bine", a adăugat Moule.

"Nu a auzit alarma de dimineaţă şi a dormit mai mult. Nu i s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva. Cred că are un înger păzitor", a declarat soţia celui de-al doilea angajat.

Un elicopter s-a prăbuşit miercuri în sudul Londrei, după ce s-a lovit de o macara, au anunţat posturile de televiziune britanice, difuzând fotografii cu un nor negru de fum care se ridica deasupra clădirilor de pe stradă. O parte din macara a căzut la sol, lângă locul prăbuşirii elicopterului. Două persoane au murit în accidentul de elicopter, a anunţat poliţia.



Parteneri
x close