COCAINA, îngredient în cea mai populară băutură din lume. "Este un tonic pentru creier"

de O.P.    |    01 Mai 2013   •   11:59

După ce şi-a luat diploma în medicină, John Stith Pemberton a acceptat să meargă pe front. Însă după ce a fost rănit grav, a început adevărata lui căutare: a creat cea mai populară băutură din lume.

Pentru că era dependent de morfină, a vrut să caute o soluţie prin care să combată această adicţie, astfel că în 1885, Pemberton a făcut o băutură pe care a numit-o "Pemberton's French Wine Coca" - un amestec de coca, nucă kola şi damiana (o substanţă afrodisiacă ce era folosit ca medicament anti-anxietate).

Din cauza prohibiţiei, Pemberton a fost forţat să scoată alcoolul din reţetă, însă datorită proprietăţilor cocainei, prezente în această băutură, a promovat licoarea magică drept "magie pentru organele genitale".

Imediat după ce a fost lansată băutura răcoritoare, consumul a crescut exponenţial, mai ales că reclamele o prezentau drept "tonic pentru creier" şi "băutura temperanţei" (pentru că nu conţinea alcool).

În prezent a devenit cea mai populară băutură răcoritoare carbogazoasă, vândută aproape în întreaga lume.



Parteneri
x close