Cum arată după ce timp de 730 de zile nu s-a demachiat. "Ajunsese să fie ca o mască"

de O.P.    |    03 Dec 2012   •   09:06
Atunci când sunt mici, fetele visează să se facă mari şi să poată folosi rujurile şi fardurile pe care le folosesc şi mamele lor. Aşa i s-a întâmplat şi unei adolescente din Coreea de Sud, care a descoperit machiajul la vârsta de 14 ani.

Dacă la început îşi corecta micile defecte ale tenului cu ajutorul fardurilor şi pudrei, nemulţumirile au crescut în timp, iar Bae Dal-mi a apelat la chirurgia estetică pentru a-şi corecta defectele tenului.

Aşa că după 10 operaţii estetice, tânăra a ajuns să nu iasă din casă fără să îşi aplice pe faţă fond de ten, farduri, rimeluri, sau rujuri. Ba chiar a atins un record şi vreme de 2 ani nu s-a demachiat.

Bae Dal-mi îşi exasperase părinţii care nu mai ştiau ce să facă pentru a o convinge să renunţe la machiaj. Aceştia au mers la un post local de televiziune, care a făcut un reportaj despre viaţa fetei.

Când au adus-o în platou, realizatorii emisiunii au adus şi mai mulţi specialişti care au ajutat-o pe tânără să accepte să se demacheze. Astfel, pentru prima dată după 730 de zile, tânăra a acceptat sa renunţe la farduri şi pudră.

Iată cum arată înainte şi după:



Parteneri
x close