x close

Doi elevi au fost prinși în timp ce făceau amor în fața colegilor lor. "Ne uitam pur și simplu pe geam cum se dezbracă"

14 Apr 2019   •   00:55
Doi elevi au fost prinși în timp ce făceau amor în fața colegilor lor. "Ne uitam pur și simplu pe geam cum se dezbracă"

Doi elevi de la Foster High School, din Texas, au fost prinși în timp ce făceau amor pe o pătură afară, în fața unei clădiri din campus, susțin oficialii școlii, citați de chron.com.

Scena a atras un număr mare de elevi, potrivit unui oficial al poliției din Rosenberg. Colegii copiilor au asistat de la început la momentul erotic.

Un părinte a declarat pentru KPRC News că fiica lui i-a spus că doi elevi făceau amor în fața cafenelei, afară. "Fiica mea mi-a spus că pur și simplu se uitau pe geam, din cafenea. Nu-mi vine să cred că asemenea lururi se pot petrece la școală. Foster High School e o școală bună, nu înțeleg cum a fost posibil așa ceva", a declarat mama fetiței.

Cuplul a fost oprit de administratorii campusului. Cei doi elevi vor fi aduși în fața unei comisii disciplinare.

Conducerea școlii le-a trimis un mail scurt părinților, în care le-a explicat situația.

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati