Ei sunt bărbaţii cu sâni uriaşi şi mai frumoşi decât ai femeilor

de Antena3.ro    |    02 Apr 2012   •   10:52
Ei sunt bărbaţii cu sâni uriaşi şi mai frumoşi decât ai femeilor Foto: hispanicallyspeakingnews.com

În Republica Dominicană, unii băieţi dezvoltă sâni pe care i-ar invidia aproape orice reprezentantă a sexului frumos.

Trei fraţi din Azua, Republica Dominicană, cu vârste de 17, 14 si 10 ani s-au dezvoltat într-un mod ciudat şi, în prezent, arată ca nişte femei. Mai exact, au sânii foarte bine dezvoltaţi.

Nimeni nu-şi poate explica, în mod clar, ce a dus la acest fenomen, însă doctorii susţin că este vorba de o cauză în strânsă legătură cu nivelul hormonilor feminini din corpul acestora.

Medicii consideră că cei trei puşti cu sâni uriaşi au suferit, foarte probabil, o anomalie genetică, astfel că au o doză mult mai mare de hormoni feminini care a favorizat dezvoltarea trăsăturilor fizice caracteristice femeii.

În prezent, cadrele medicale caută o procedură prin care pot corecta acest defect.

Specialiştii spun, de asemenea, că, la bărbati, sânii pot deveni proeminenţi ca urmare a acumulării ţesutului adipos.


x close