x close

George se juca în curte casei, când a zărit ceva mișcându-se pe jos. A crezut că e pasăre mică. După câteva săptămâni a realizat ce salvase de fapt

12 Oct 2019   •   17:39
George se juca în curte casei, când a zărit ceva mișcându-se pe jos. A crezut că e pasăre mică. După câteva săptămâni a realizat ce salvase de fapt

Aceasta este povestea emoționantă despre improbabila prietenie dintre un băiețel din Marea Britanie și un pui de rândunică. Aceasta se zbătea pe pământ rănită probabil de o pisică sau de o vulpe.

George l-a salvat pe Wilbur, iar într-un mod neașteptat, păsarea a devenit parte din familie. După câteva săptămâni, George și familia lui au realizat ceva: i-au dat drumul rândunicii, iar aceasta s-a întors și a aterizat pe degetul băiețelului. Acum că micuța pasăre a migrat, George o așteaptă să se întoarcă acasă. 

 

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati