x close

Gest "sinucigaş" al unui cascador. Va traversa cascada Niagara mergând pe sârmă

de L.D.    |    16 Feb 2012   •   15:37
Gest "sinucigaş" al unui cascador. Va traversa cascada Niagara mergând pe sârmă 525 travelblat.com

Un cascador american va încerca să traverseze cascada Niagara, mergând pe sârmă, în vara acestui an. O tentativă inedită ca aceasta nu a mai fost executată de peste 100 de ani.

În decembrie 2011, cascadorul a mai făcut o cerere Comisiei de administrare a Cascadei Niagara, însă a fost refuzat. Anul acesta Comisia a revenit asupra deciziei.

Nik Wallenda l-a contactat pe ministrul Turismului din Ontario, şi i-a explicat acestuia, bazându-se pe un studiu economic, despre potenţialele venituri ale unui astfel de eveniment.

"Rolul pe care cascadorii l-au avut în istorie şi în promovarea Cascadei Niagara a influenţat parţial decizia noastră de a aproba această tentativă" , a declarat preşedinta comisiei, Janice Thomson, într-un comunicat.

Data la care evenimentul va avea loc nu a fost încă fixată.

"Au trecut peste 200 de ani şi şapte generaţii de când familia mea face acest lucru, iar eu voi continua tradiţia", a declarat Wallenda pentru postul de televiziune CTV. "Să traversezi Cascada Niagara pe o sârmă reprezintă un fapt la care visez de la vârsta de şase ani", a adăugat cascadorul american în vârstă de 33 de ani.

În urma acestei cereri, Comisia de administrare a Cascadei Niagara şi-a revizuit regulamentul, promiţând că va permite organizarea unui asfel de eveniment la fiecare 20 de ani.

Cascadorul şi-a început "cariera" la doi ani, când a început să meargă pe sârmă ajutat, la 4 ani mergând deja singur.

Acesta consideră că va avea nevoie de 35-45 de minute pentru a traversa cascada, care are o lărgime de 549 de metri, precizează Mediafax.

Citeşte mai multe despre:

cascador tentativa
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati