I-a trimis soției un selfie cu copilul, apoi a dispărut. Polițiștii au fost șocați de ce au găsit patru zile mai târziu

de A.M.P    |    25 Mar 2017   •   17:13
I-a trimis soției un selfie cu copilul, apoi a dispărut. Polițiștii au fost șocați de ce au găsit patru zile mai târziu Foto: dailymail.co.uk

O excursie la pescuit pe un lac din Texas s-a terminat în mod tragic pentru un bărbat de 38 de ani. Trupul său a fost găsit plutind pe lac, la patru zile de la ultimul contact pe care l-a avut cu familia, scrie stirileprotv.ro.

Matthew Meinert a plecat intr-o excursie la pescuit, cu barca personală, pe lacul Grapevine. Bărbatul l-a luat cu el și pe Oliver, fiul sau de numai doi ani. Cei doi și-au făcut un selfie și l-au trimis mamei copilului, care îi aștepta acasă. Însă acesta a fost ultimul contact al bărbatului cu familia.

A doua zi, la rasarit Oliver, a fost găsit rătacind singur prin pădure, imbracat doar cu pantaloni scurti și un tricou, și cu trupul plin de zgârieturi. El a fost dus imediat la un spital de pediatrie din zona, iar la scurt timp i s-a alaturat si mama.

După câteva zile, și trupul lui Matthew a fost găsit în apa, la mica distanta de locul în care fusese abandonată barca. Anchetatorii cred că bărbatul a căzut în apă iar barca a plutit până a ajuns la mal. Așa a coborât copilul și a început să rătăcească prin pădure, unde a fost găsit de salvatori.

 

x close