Incredibil! Peste 9000 de aşezări umane vechi de 8,000 de ani au fost descoperite în Siria

de L.D.    |    20 Mar 2012   •   19:53
Incredibil! Peste 9000 de aşezări umane vechi de 8,000 de ani au fost descoperite în Siria foto: a1.ro

Profesorul Jason Ur, de la Universitatea Harvard a identificat 9.000 de posibile aşezări umane, despre care se crede că ar fi fost ridicate începând cu anul 6.000, înaintea erei noastre, cu ajutorul unui program computerizat care analizează fotografiile luate din satelit.

Programul a fost realizat în colaborare cu cercetătorul Bjoern Menze, de la MIT. Cei doi au analizat fotografiile care acoperă o zonă de 23.000 de kilometri pătraţi din nordul Siriei.

"Aş fi putut face această cercetare şi direct la faţa locului, dar probabil că mi-aş fi petrecut toată viaţa cercetând această zonă. Cu ajutorul acestui program computerizat, însă, putem obţine imediat o hartă enormă cu potenţialele aşezări umane. Ceea ce am văzut până acum ne arată un număr enorm de astfel de aşezări, datând de acum 7.000 sau 8.000 de ani", a declarat profesorul Ur.

Programul computerizat recunoaşte o serie de factori, printre care diferenţele de culoare sau de nivel rezultate în urma năruirii construcţiilor din cărămizi de chirpici. 

"Atunci când ne vom putea întoarce în Siria pentru cercetări, vom şti exact unde să mergem", a adăugat Ur. 

În trecut, profesorul a reuşit să obţină imagini din satelit ale unor zone întinse din Irak, luate de serviciile de spionaj ale SUA. Acesta a încercat să găsească urme de aşezări umane cu ochiul liber, însă nu a avut rezultate atât de notabile precum cele obţinute cu ajutorul programului computerizat.

ExitPOLL
Parteneri
x close