Între lege şi ridicol. Poliţia finlandeză a confiscat laptopul unui copil pentru download ilegal de muzică

de N.B.    |    23 Noi 2012   •   15:05
Între lege şi ridicol. Poliţia finlandeză a confiscat laptopul unui copil pentru download ilegal de muzică

Protejarea drepturilor de autor a devenit una dintre principalele preocupări ale caselor de discuri şi a altor grupuri afectate de transferul ilegal de fişiere pe Internet. Autorităţile s-au aliniat iniţiativei şi, în multe ţări, au început să ia măsuri drastice pentru a combate piratarea on-line, excesul de zel, însă, conduce la situaţii ridicole.

În Finlanda, un bărbat a primit o scrisoare de la CIAPC (autoritatea care se ocupă de protejarea drepturilor de autor şi combaterea pirateriei), prin care era anunţat că pe contul său de Internet au fost înregistrate activităţi ilegale şi trebuie să plătească o amendă de 600 de euro pentru a evita executarea silită, relatează Slashgear.

Bărbatul a refuzat să plătescă şi, la câteva zile mai târziu, poliţia îi bătea la uşă cu un mandat de cercetare şi au început să îi cotrobăie în casă.

Aparent, fiica bărbatului, în vârstă de nouă ani, a descărcat muzica artistului Chisu de pe Pirate Bay. Tatăl ei a explicat că link-urile de download nu au funcţionat şi a mers a doua zi şi a cumpărat melodiile pe care şi le dorea fata, dar poliţia a confiscat laptopul în cauză, un computer portabil pentru copii, cu celebrul ursuleţ Winnie pe carcasă.

Tatăl a refuzat să plătească amenda, despre care spune că poliţiştii l-au tot sfătuit să o achite pentru a-şi vedea de viaţă. "M-am simţit ca cei şantajaţi de Mafie", a declarat acesta, argumentând că este absurd să se pretindă de la copiii mici să înţeleagă diferenţa dintre legal şi ilegal în activitatea lor pe Internet.

Mai mult, artistul în cauză a declarat că nu vrea să dea pe nimeni în judecată pentru descărcarea unor melodii de pe Internet, dar nu poate face nimic pentru a opri acţiunea legală pornită în numele lui.

x close