x close

La câteva zile după ce a fost făcută această poză, a fost dată afară din Academia de Poliţie. Ce postase pe internet e revoltător

de P.I.    |    25 Dec 2012   •   10:17

Era foarte mândră pentru că reuşise să termine Academia de Poliţie din Rusia. Însă nici nu ştia ce avea să o aştepte la numai câteva zile după ce a făcut poza de absolvire.

Amanda a postat pe o reţea de socializare, într-un album privat, pe care îl puteau vedea numai prietenii, mai multe imagini intime, în care ea era dezbrăcată, şi părea că întreţine relaţii intime cu un bărbat.

Nu se ştie cum, dar aceste imagini au ajuns chiar pe pagina Academiei de Poliţie. La numai câteva momente, Amanda a fost dată afară din Academia de Poliţie, fără drept de a se mai înscrie vreodată în Poliţie, scrie urod.ru.



Citeşte mai multe despre:

poze facebook
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati