Lacul blestemat din România. Mii de tineri şi-au pierdut viaţa aici

de S.T.    |    30 Oct 2015   •   19:27
Lacul blestemat din România. Mii de tineri şi-au pierdut viaţa aici
Localnicii din Poiana Țapului susțin că acest lac aduce cu el moartea unui suflet.

În România, mai precis în Bucegi există un lac blestemat. Potrivit wowbiz.ro este vorba despre un lac ce apare de câteva ori pe an iar de fiecare dată aduce cu el fenomene extreme, vânturi groaznice care suflă timp de două zile dar și sunete ciudate. De fiecare dată când apare acest lac, moare un om.

Din declarațiile oferite de localnicii din zonă, lacul apare din senin o zi sau două pe an, scăldând munții cu apele sale. Oamenii din sat dar și turiștii mai pesimiști care nu cred în legenda lacului au devenit de multe ori victimele vrăjitoarei. În momentul în care lacul își face apariția, oamenii sunt atrași în zonă de un cântec căruia nu i se pot împotrivi. Parcă sunt hipnotizați și se îndreaptă neputincioși spre lac murind înecați. Chiar dacă mulți nu cred această poveste, bătrânii satului susțin că acest lac este poarta de intrare spre iad.

Sursa: Observator.tv
 

Parteneri
x close