x close

Mergea prin pădure liniștit când a văzut o ciudățenie în iarbă. S-a apropiat să se uite mai bine și a văzut că a început să miște. „Mi-a dat fiori. N-am văzut în viața mea așa ceva”

de S.T.    |    18 Ian 2018   •   11:41
Mergea prin pădure liniștit când a văzut o ciudățenie în iarbă. S-a apropiat să se uite mai bine și a văzut că a început să miște. „Mi-a dat fiori. N-am văzut în viața mea așa ceva” 534 Galerie foto (1) Foto: pexels.com

Planta „Degetele Diavolului” provine din Australia și la prima vedere nu pare periculoasă.

Această plantă este una dintre cele mai ciudate din lume. Ea poate fi întâlnită și în Europa, America sau Asia.

Este o ciupercă cu un miros puternic de cadavru. Ea crește dintr-o bază albă, de forma unui ou, apoi răsar „degete roșii”.

Foto: wikipedia.org

Citeşte mai multe despre:

planta iarba
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati