O companie americană clonează animale de companie pentru 100.000 de dolari

25 Mai 2008   •   17:44
O companie americană clonează animale de companie pentru 100.000 de dolari
Mira, Chingu şi Sarang sunt primii câini din lume clonaţi în scopuri comerciale şi se află acum în mijlocul unei dispute dintre etică şi ştiinţă. O companie americană, care se află în spatele acestei creaţii, va ţine o licitaţie online pentru a oferi la cinci persoane înstărite posibilitatea de a-şi clona câinii. Câştigătorii licitaţiei vor putea să creeze o copie sau un nou căţeluş din ţesutul îngheţat al unui animal de companie decedat. Licitaţia este de aşteptat să pornească de la peste 100.000 de dolari.

Deşi clonarea animalelor poate părea o extravaganţă morbidă şi bizară pentru bogătaşi, ea vine şi cu un alt preţ. Clonarea este încă o procedură cu probleme, iar succesul ei vine şi cu o serie de greşeli, uneori cu morţi premature. Cei care susţin drepturile animalelor şi experţii în etică au condamnat acţiunea celor de la BioArts pentru că exploatează temerile oamenilor de a-şi pierde animalul adorat. Ei mai spun că acţiunea de clonare este crudă şi nenaturală. ?Oamenii ar face mai bine să ofere adăpost unui câine abandonat?, a spus un reprezentant al RSPCA.



Lou Hawthorne (foto), directorul BioArts, crede însă că nu va duce lipsă de persoane care să plătească pentru şansa de a-şi clona câinele iubit. ?Poate ajunge uşor la un preţ comparabil cu al unei maşini de lux sau a unei case de vacanţă. Nu va fi ieftin, pentru că nici procesul nu este ieftin?, a spus el, citat de DailyMail.



Cei trei căţeluşi au fost creaţi din bucăţi mici de piele şi alte ţesuturi luate de la Missy, o corcitură între collie şi husky care a aparţinut mamei lui Lou Hawthorne. Aceste mostre au fost luate în 1997 şi în 2002, după moartea lui Missy, iar clonele au fost realizate cu aceleaşi tehnici dezvoltate de oamenii de ştiinţă britanici în cazul oii Dolly.

Deşi căţeluşii au aceleaşi trăsături genetice ca ?mama? lor, nu este nimic garantat că vor avea şi aceeaşi personalitate. Un purtător de cuvânt al companiei BioArts a declarat că există un procent de 25% de reuşită a clonării, doar unul din patru embrioni implantaţi într-o ?gazdă? urmând să se dezvolte într-o sarcină sănătoasă. Dintre căţeluşii clonaţi care au fost născuţi, unul din cinci nu a ajuns la maturitate.

Sursa foto: DailyMail

Antena3.ro

x close