x close

O fetiţă din SUA trăieşte cu jumătate de creier - VIDEO

26 Mar 2010   •   19:08
O fetiţă din SUA trăieşte cu jumătate de creier - VIDEO

Vindecare miraculoasă pentru o fetiţă de 9 ani din Statele Unite, după ce jumătate din creierul ei a fost îndepărtat. Copilul s-a născut cu sindromul Rasmussen, o boală foarte rară din cauza căreia avea crize violente de epilepsie. După o operaţie riscantă, fetiţa a rămas doar cu o emisferă cerebrală, şi a trebuit să înveţe din nou să meargă şi să vorbească.

Fetiţa s-a născut sănătoasă, dar, la 3 ani, părinţii ei au observat că ceva este în neregulă cu ea. Problemele începeau în fiecare dimineaţă, când micuţa începea să aibă crize violente de epilepsie.

"După 20 de minute începea prima criză şi multe altele continuau pe parcursul zilei. Nu avea o viaţa normală. Purta mereu cască pentru că atacurile erau foarte agresive şi se lovea tot timpul", povestesc părinţii micuţei.

Fetiţa a urmat mai multe tratamente timp de 3 ani, dar fără niciun succes. Inteligenţa ei scădea pe zi ce trece şi abia mai putea să vorbească. Medicii au descoperit că aceasta suferă de sindromul Rasmussen, o boală degenerativă a unei emisfere cerebrale.

În urma operaţiei, fetiţa s-a trezit pe jumătate paralizată şi a început imediat o terapie intensivă pentru a învăţa din nou să meargă şi să vorbească. După numai 4 săptămâni îşi revenise aproape complet.

"Vroiam doar să îşi mai revină, nu ne aşteptam să îşi revină complet. Povestea ei este un miracol şi acum cred în minuni iar fiica mea, Cameron, este dovada", mai spun parinţii fetei.

Acum, fetiţa a lăsat în urmă suferinţa care i-a marcat trei ani din viaţă şi este hotărâtă să-şi urmeze visul de a deveni balerină.




Observator


Citeşte mai multe despre:

fetita creier
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati