Orăşel din Germania, invadat anual de muşte (VIDEO)

13 Aug 2010   •   18:41
Orăşel din Germania, invadat anual de muşte (VIDEO) Foto: Observator

Un orăşel din sudul Germaniei este invadat, în fiecare an, de muşte de mai. Chiar dacă acestea nu trăiesc mai mult de câteva zile, localnicilor li se pare o eternitate. Milioanele de insecte îşi fac simţită prezenţa mai ales noaptea.

La prima vedere, s-ar crede că în acest orăşel bavarez a început să ningă în mijlocul verii. Dar aşa-zişii fulgi de nea sunt, de fapt, muşte de mai sau rusalii, cum li se mai spune în România. Insectele invadează oraşul în perioada de împerechere.

Deşi pare greu de crezut, germanii spun că, anul acesta, situaţia s-a ameliorat. Insectele se adună, în special, în zona râului care traversează oraşul. Iar municipalitatea a montat nişte felinare foarte puternice sub unul dintre poduri.

Invazia muştelor mai durează maximum trei săptămâni. Apoi totul revine la normal. Cel puţin până în perioada de împerechere din anul următor.



Observator

Parteneri
x close